Preşedintele turc Recep Tayyp Erdogan a cerut scuze pentru doborârea unui avion rus, anunţă un purtător de cuvânt al Kremlinului, transmite The Associated Press.
Erdogan şi-a exprimat regretul faţă de doborârea avionului de vânătoare rus într-un mesaj adresat lui Putin, potrivit agenţiei Reuters, citată de Breakingnews.com.
Şeful statului turc şi-a exprimat "simpatia şi (a transmis) condoleanţe" familiei pilotului ucis în noiembrie, a precizat purtătorul de cuvânt, precizează BBC.
Erdogan i-a scris lui Putin că va face tot posibilul pentru îmbunătăţirea relaţiilor dintre Turcia şi Rusia, potrivit Reuters.
Ankara a înfuriat Moscova pentru că a refuzat să-şi ceară scuze.
Forţele aeriene turce au doborât în noiembrie un bombardier rus de tip Su-24 la frontiera turco-siriană despre care a afirmat că a intrat în spaţiul aerian turc.
Rusia a răspuns impunând sancţiuni comerciale şi suspendând pachete de vacanţă în Turcia.
Putin afirma, atunci când a impus aceste sancţiuni, că ele nu vor fi rificate până când Turcia nu îşi va cere scuze.
Kremlinul a dat luni publicităţii fragmente din scrisoarea lui Erdogan, scrie AP.
"Aş dori să-mi exprim simpatia şi (să transmit) condoleanţe profunde familiei pilotului rus care a murit şi să spun că-mi pare rău", scrie Kremlinul pe site citându-l pe Erdogan.
"Le împărtăşesc durerea din tot sufletul", a adăugat şeful statului turc, potrivit aceleiaşi surse.
Peskov îl citează totodată pe Erdogan ca spunând că este dispus şi pregătit să coopereze cu Rusia în lupta împotriva terorismului şi în soluţionarea crizelor din regiune.
Premierul turc Binali Yildirim a evocat anterior, luni, "evoluţii frumoase" cu privire la Rusia, dar nu a oferit detalii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.