Cel mai tânăr preşedinte pe care Franţa l-a ales vreodată, Emmanuel Macron, reprezentantul centrului, intră oficial în funcţie duminică, la o săptămână după ce a înfrânt-o la urne pe rivala sa de extremă dreapta Marine Le Pen, relatează AFP.
Noul şef de stat, care a promis să reformeze ”profund viaţa politică” franceză, ştie că îl aşteaptă provocări grele într-o ţară foarte dezbinată, pradă a unui şomaj endemic (10%) şi care se confruntă cu ameninţarea teroristă.
”Sarcina este imensă! (...). Vă voi sluji”, a promis el în seara alegerii sale, pe 7 mai. Pentru aceasta, fostul bancher şi fostul ministru, liberal în economie şi în subiecte de societate, va avea totodată nevoie ca mişcarea sa să obţină o majoritate în alegerile legislative de la 11 şi 18 iunie.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
La Palatul prezidenţial Elysée, la ora locală 10.00 (11.00, ora României), va avea loc transferul puterii, o ceremonie solemnă şi tradiţională, într-o capitală securizată de 1.500 de poliţişti.
În vederea acestei predări de ştafetă fostului său ministru al Economiei, în vârstă de 39 de ani, preşedintele socialist în exerciţiu François Hollande a anunţat că intenţionează să facă ”totul să fie simplu, clar şi amical”.
COD NUCLEAR PIERDUT...
”Eu nu predau puterea unui opozant politic, este totuşi simplu”, a subliniat cel care a renunţat să candideze pentru al doilea mandat, în decembrie, din cauza nepopularităţii sale record.
François Hollande îl va primi însă pe succesorul său potrivit tradiţiei, la capătul covorului roşu, pe treptele Elysée, înaintea unui tête-à-tête în care îi va comunica codurile armei nucleare.
Este sarcina lui Macron să nu repete gata unuia dintre predecesorii săi, socialistul François Mitterrand care, în 1981, a uitat codul nuclear în buzunarul unui veston trimis în aceeaşi seară la curăţătorie. Imediat ce acest lucru a fost descoperit, un motociclist a fost trimis şi a recuperat la vreme preţiosul obiect.
Hollande şi Macron urmează, de asemenea, să discute despre ”marile probleme ale lumii, şi mai ales despre angajamentul Franţei în Mali (...), iar apoi poate despre lucruri mai obişnuite, mai amicale”, apreciază Dominique Rousseau, un profesor de drept constituţional, într-un interviu online.
François Hollande vrea să se asigure că succesorul său ”va dispune de toate elementele care îi vor permite să fie eficient încă din prima zi, ca toate doarele cu privire la summiturile internaţionale să fie pregătite, ca subiectele economice şi industriale să fie bine cunoscute şi ca echipele să funcţioneze în armonie”, a declarat el luni pentru AFP, în avionul care-l aducea de la Berlin, unde a luat o cină de adio cu cancelarul german Angela Merkel.
După cel îl va însoţi pe Hollande în curtea de onoare, lui Macron i se vor da insignele Marii Cruci a Legiunii de Onoare, iar apoi va asista la proclamarea rezultatului oficial al alegerilor prezidenţiale de către preşedintele Consiliului Constituţional Laurent Fabius.
RITUALURI
Alocuţiunea noului preşedinte, onorul la drapel, imnul naţional, trecerea în revistă a trupelor, în parc, şi 21 de lovituri de tun vor completa ceremonialul de la Elysée, după care va pleca spre Arcul de Triumf, unde va depune o jerbă la Mormântul Soldatului Necunoscut, care reprezintă toţi militarii ucişi în Primul Război Mondial.
Foarte rapid, Macron va trebui să-şi desemneze premierul şi să formeze un Guvern. Predecesorii săi în funcţie şi-au numit adesea şefii guvernelor în ziua transferului puterii.
Emmanuel Macron urmează să o facă luni, potrivit calendarului evocat de anturajul său.
Luni, reprezentantul centrului care promovează Europa atât ”cuceritoare”, cât şi protectoare, urmează să se ducă la Berlin, prima sa vizită în străinătate, pentru a se întâlni cu Angela Merkel. cancelarul a subliniat într-o precedentă întâlnire numeroasele lor ”convergenţe” de vederi.
În 2012, François Hollande a vizitat-o pe Merkel în ziua învestirii.
Preşedintele Macron intenţionează, de asemenea să efectueze în curând o vizită în teatrul de operaţiuni, la trupele franceze, cel mai probabil în Africa.
Între timp François Hollande îşi pregătea discret plecarea. Însă, spre deosebire de Nicolas Sarkozy (dreapta), pe care l-a înlocuit în 2012, Hollande s-a abţinut să-şi anunţe ieşirea din viaţa politică.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...