Parchetul federal german a anunţat marţi inculparea a 26 de presupuşi membri ai unui grupuscul de extremă dreapta şi a unei persoane care îi susţinea, şi-i acuză de faptul că voiau să răstoarne instituţiile democratice germane, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ei sunt ”puternic suspectaţi de faptul că aparţin unei organizaţii teroriste şi de pregătirea unui demers de trădare”, anunţă într-un comunicat parchetul, desemnnduu-i pe cei care se autointitulează ”Cetăţenii Reichului” (”Reichsbürger”).

Destructurarea acestei reţele foarte structurate - în urmă cu aproape un an, la 7 decembrie 2022 - a fost foarte zgomotoasă şi a scos la iveală amploarea ameninţării complotiste şi de extremnă dreapta în Germania.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”ASALT ÎN BUNDESTAG”

”Începând din 2021, acest grupuscul pregătea, împreună cu un grup armat, un asalt în Bundestag, Camera inferioară a Parlamentului german, pentru a aresta deputaţi şi a răsturna sistemul”, potrivit parchetului federal.

Presupusul conducător al celulei, un aristocrat şi om de afaceri septuagenar din Frankfurt - Heinrich al XIII-lea Prinz Reuss, supranumit ”Prinţul Reuss”, un descendent al unei linii din landul Turingia (est), face parte dintre inculpaţi.

Între ceilalţi suspecţi urmăriţi penal se află o magistrată, Birgit Malsack-Winkemann, o fostă deputată din Partidul Alternativa pentru Germania (AfD, extremă dreapta) care a făcut parte din Bundestag în perioada 2017-2021.

Membrii grupusucului au fost inculpaţi de către tribunale - din Frankfurt, Munchen şi Stuttgart.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.