Două femei au murit, iar ale 18 persoane au fost rănite într-un incendiu, în weekend, într-un azil de bătrâni, la Madrid, potrivit serviciilor de salvare, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Pompieri au stins incendiul, care a izbucnit duminică dimineaţa la ora 7.00 (8.00, ora României), în acest azil în care se aflau 39 de persoane, şi au salvat restul rezidenţilor cu ajutorul poliţiei, a anunţat într-o înregistrare video postată pe X o reprezentantă a serviului de salvare al capitalei spaniole, Isabel Casado.

Una dintre persoanele rănite, o femeie, se afla într-o stare gravă în urma unor arsuri, iar celelalte persoane au fost tratate după ce au inhalat fum, a precizat ea.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Potrivit unui pompier, Jose Luis Castillo, incendiul a izbucnit într-o cameră situată la primul etaj.

”Am găsit etajul doi plin de fum şi i-am evacuat pe rezidenţii care se aflau acolo într-un loc sigur”, a precizat el.

”Problema era evacuarea şi prezenţa fumului. Încă o dată fumul este cel care provoacă probleme. Una dintre (femeile) moarte a murit din cauza inhalării fumului”, a declarat presei un pompier, Roberto Moreira.

Presa spaniolă scrie că femeile moarte şi cea în stare gravă sunt octogenare.

O anchetă a fost deschisă cu privire la cauzele sinistrului.

Primarul Madridului Jose Luis Martinez-Almeida a transmis condoleanţe după moartea celor două femei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.