Miercuri, în jurul orei locale 17.00, două cutremure au fost resimţite în zona Cannes, până la Fréjus. Imediat după aceea, un val de speculaţii a izbucnit pe reţelele sociale în încercarea de a explica evenimentul, relatează Le Figaro.
Un fenomen ciudat a avut loc miercuri în departamentele Alpes-Maritimes şi Var, din sud-estul Franţei, între Cannes şi Fréjus. De două ori şi timp de câteva zeci de secunde, au fost resimţite cutremure puţin după ora locală 17.00 (18.00, ora României). Serviciul departamental de pompieri şi salvare (Sdis) a confirmat pentru Le Figaro că a primit mai multe apeluri privind "vibraţii în zona Cannes".
Foarte repede, un val de speculaţii de toate felurile a cuprins reţelele sociale în încercarea de a explica evenimentul.
Municipalitatea Cannes şi primarul său, David Lisnard, au fost primii care au anunţat evenimentul, menţionând "două mişcări seismice, care nu au fost grave". Această informaţie a fost apoi preluată de mai multe ziare locale, bazându-se în parte pe site-ul specializat Allquakes.com (care a înregistrat într-adevăr un cutremur). În cursul serii, Prefectura Alpes-Maritimes a publicat o dezminţire pe Twitter şi Facebook. "Contrar celor relatate, site-urile oficiale de monitorizare seismică, şi anume Bureau Central de la Sismologie Française (Biroul Central Francez de Seismologie) şi Géoazur, nu au înregistrat niciun incident seismic în zona Cannes", a scris aceasta.
"OK, poate că nu a fost un cutremur, dar ce a fost? Adevărul este într-adevăr prea greu de găsit în această ţară", a comentat un internaut iritat ca răspuns la mesajul oficial.
Vizibil tulburaţi şi hotărâţi să facă lumină asupra acestor cutremure misterioase, numeroşi utilizatori au dat frâu liber imaginaţiei lor (debordante). Mulţi au sugerat că un avion supersonic ar fi depăşit bariera sunetului, alţii s-au declarat convinşi că a fost vorba despre "o explozie subacvatică legată de o activitate militară", de "prăbuşirea unei stânci" şi chiar de "Vladimir (Putin, n.r.)".
CE SPUNE ARMATA
Cu toate acestea, departamentele guvernamentale au tratat cu cea mai mare rigoare acest subiect.
"Am fost mobilizat la ora 18.00 de către prefect", explică Stéphane Liautaud, şef de serviciu adjunct la DDTM (Direcţia Departamentală a Teritoriilor şi a Mării) şi coordonator pentru cutremure în departamentul Alpes-Maritimes. Şi el respinge posibilitatea unui cutremur. "Biroul seismologic central francez nu a înregistrat niciun incident, deci niciun cutremur seismic. Poate că a suferit o defecţiune sau a fost piratat, deşi cred că este foarte improbabil. Mai ales că senzorii au înregistrat o mişcare câteva ore mai târziu, la ora 21.14", arată el.
Stéphane Liautaud, care conduce un plan de acţiune menit să educe în privinţa riscului seismic, dar şi să prevină, să anticipeze şi să se pregătească pentru gestionarea crizelor, admite că a existat într-adevăr o explozie "ciudată", a cărei origine nu o cunoaşte. "Ar fi putut fi o explozie minieră sau o tornadă pe mare", spune el cu prudenţă. "Mă bazez pe experţi în munca mea, dar eu nu sunt unul dintre ei, nu asta este meseria mea", insistă el.
Contactată, delegaţia militară departamentală din Alpes-Maritimes spune că nu ştie nimic. "Nu că nu am vrea să spunem nimic, dar nu ştim dacă există vreo legătură cu vreo activitate militară", a declarat instituţia.
În cele din urmă, la 24 de ore de la evenimente, enigma rămâne nerezolvată. Prefectura spune că îşi continuă cercetările.
Dar dacă, aşa cum sugerează ironic un comentator de pe reţelele sociale, ar fi vorba pur şi simplu de un caz de "halucinaţie colectivă"? - se întreabă Le Figaro.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.