Fostul preşedinte american Donald Trump i-a îndemnat sâmbătă pe creştinii evanghelici, care sunt cruciali în cursa sa pentru Casa Albă, să voteze pentru el la alegerile prezidenţiale din noiembrie, prezentându-se drept un cruciat al libertăţii religioase, transmite AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Evanghelicii şi creştinii, ei nu votează atât de mult pe cât ar trebui", a declarat candidatul dreptei la Washington, în faţa a sute de participanţi la o conferinţă a coaliţiei "Faith and Freedom".

"Ei merg la biserică în fiecare duminică, dar nu votează. Şi trebuie să ne asigurăm că votează, doar de data aceasta", a spus el. "Peste patru ani nu trebuie să votaţi, bine? În patru ani nu votaţi, nu-mi pasă", a adăugat el, stârnind râsete din partea publicului.

Miliardarul i-a asigurat pe evanghelici, care au jucat un rol important în accederea sa la putere în 2016 şi dintre care mulţi îi sunt foarte loiali, că le va apăra credinţa.

El le-a permis deja să obţină o victorie istorică în privinţa avortului prin numirea a trei judecători conservatori la Curtea Supremă.

Cu privire la această problemă sensibilă, în care mulţi evanghelici doresc o interdicţie naţională a avortului, el nu s-a angajat să meargă mai departe.

El a salutat din nou faptul că problema a fost "scoasă din mâinile" guvernului federal şi returnată statelor.

"Oamenii vor decide şi aşa ar trebui să fie. Oamenii decid acum", a spus el.

"Fiecare alegător trebuie să îşi urmeze inima şi să facă ceea ce trebuie, dar trebuie, de asemenea, să fim aleşi", a avertizat el. Avortul este una dintre temele majore ale campaniei prezidenţiale, iar la fiecare sondaj local pe această temă au câştigat apărătorii dreptului la avort.

Magnatul a promis, de asemenea, să creeze "o nouă misiune federală de combatere a prejudecăţilor anticreştine", al cărei scop va fi de a investiga "discriminarea" şi "persecuţia" creştinilor în Statele Unite.

Aproape comparându-se cu un martir, Trump a vorbit despre "rănile" sale.

"Am înfruntat comuniştii, marxiştii şi fasciştii pentru a apăra libertatea religioasă aşa cum niciun alt preşedinte nu a făcut-o vreodată. Şi am răni pe tot corpul. Dacă mi-aş da cămaşa jos, aţi vedea o persoană frumoasă, frumoasă. Dar aţi vedea răni pe tot corpul meu", a spus el.

Donald Trump a fost, de asemenea, aclamat atunci când şi-a acordat sprijinul pentru o lege foarte recentă din statul foarte conservator Louisiana, care impune afişarea celor "Zece Porunci" în sălile de clasă.

Fostul preşedinte a afirmat că tabăra democrată a rivalului său, actualul şef de stat Joe Biden, un catolic, încearcă să "reducă la tăcere" creştinii.

"Ei nu vor ca voi să votaţi, de aceea trebuie să votaţi", a declarat Donald Trump. "Dacă votaţi, nu putem pierde".

Mulţimea a răspuns scandând "Votaţi, votaţi, votaţi" şi încurajându-l.

Fostul preşedinte i-a îndemnat, de asemenea, pe posesorii de arme să meargă la urne.

"Aveţi o armă. Vreţi să vă păstraţi arma, ar fi bine să mergeţi la vot", a spus el, susţinând că drepturile lor sunt "sub asediu".

În restul discursului său, miliardarul a revenit la temele sale preferate, precum imigraţia.

"În prima zi (a noului mandat), voi lansa cea mai mare operaţiune de deportare din istoria Statelor Unite", a spus el în aplauze.

El a promis, de asemenea, să construiască un "mare dom de fier deasupra ţării noastre, un dom cum nu s-a mai văzut niciodată" - un sistem de apărare antiaeriană. "Israelul are unul, de ce să nu avem şi noi unul?", a spus el.

Într-o declaraţie, echipa de campanie a lui Joe Biden a condamnat discursul ca fiind "incoerent" şi "dezarticulat".

Trump îl va înfrunta pe dl Biden într-o dezbatere televizată joi, cu patru luni înainte de alegerile prezidenţiale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.