Un copac şi două maşini, una care circula, cealaltă parcată, au fost înghiţite de o gaură care s-a căscat într-un drum, la Napoli, în sudul Italiei, iar două persoane care se aflau în vehiculul care circula au fost rănite uşor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Am scăpat ca prin minune, ar fi putut fi mai rău”, a declarat la postul public Rai unul dintre cei doi tineri care se aflau la bordul maşinii.

Cei doi tineri au fost scoşi din gaură de către pompieri, ajutaţi de militari.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Gaura s-a căscat pe strada Morghen, la colţ cu strada Bonito, potrivit Primăriei din Napoli.

SURPAREA CANALIZĂRII

Acest incident a avut loc miercuri, către ora locală 5.00 (6.00, ora României), în urma unei surpări a canalizării.

Alimentarea cu apă a cartierului a fost întreruptă în urma ruperii canalizării.

În avalul găurii din drum s-a constat că ”unele apartamente au fost inundate”, a anunţat primăria.

Primarul oraşului Napoli, Gaetano Manfredi, recunoaşte în cotidianul Corriere della Sera că infrastructura canalizării ”nu a mai fost înreţinută de mulţi ani”.

”Implementăm proiecte de supraveghere pentru a efectua o mentenanţă preventivă. Desfăşurăm operaţiuni mari de curăşare”, anunţă el.

Primarul îşi exprimă speranţa să nu se mai caşte găuri în oraşul italian.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.