Poliţia australiană a anunţat vineri că a pus sub acuzare pentru tentativă de spionaj un cuplu suspectat că a încercat să divulge informaţii sensibile către Moscova, relatează AFP şi Reuters.
Femeia în vârstă de 40 de ani şi soţul ei în vârstă de 62 de ani, ambii cetăţeni australieni, dar posesori de paşapoarte ruseşti, au fost acuzaţi de "pregătirea unei infracţiuni de spionaj", a declarat Reece Kershaw, ofiţerul poliţiei federale cu rangul cel mai înalt, într-o conferinţă de presă.
Această acuzaţie prevede o pedeapsă maximă de 15 ani de închisoare.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Soţii, Igor şi Kira Koroliov, care locuiau în Australia de peste 10 ani, au fost arestaţi joi la domiciliul lor din Brisbane, în estul Australiei.
Cei doi suspecţi au apărut vineri, separat şi pentru scurt timp, în faţa unui tribunal din oraş, potrivit presei locale. Ambii au fost reţinuţi în aşteptarea unei audieri programate pe 20 septembrie, potrivit aceleiaşi surse.
Contactată de AFP, Ambasada Rusiei la Canberra nu a răspuns încă.
Femeia, membră a armatei australiene, lucra de mai mulţi ani ca "tehnician în sisteme informatice" în cadrul forţelor armate australiene, a declarat comisarul poliţiei federale. Ea a efectuat călătorii "nedeclarate" în Rusia când era în concediu. În timpul unei deplasări în Rusia, aceasta i-ar fi explicat soţului său, lucrător independent, cum să se conecteze la contul său oficial de la domiciliul lor. "Credem că soţul ei a accesat documentele solicitate şi le-a trimis soţiei sale în Rusia", a declarat Kershaw.
"Susţinem că au căutat aceste informaţii cu intenţia de a le furniza autorităţilor ruse. Întrebarea dacă aceste informaţii au fost transmise rămâne o parte esenţială a anchetei noastre", a subliniat el.
Kershaw a mai spus că, pentru moment, nu a fost identificată nicio divulgare de informaţii importante, deşi poliţia spune că documentele sunt legate de securitatea naţională.
Australia este membră a aşa-numitului grup "Five Eyes", o alianţă a serviciilor de informaţii din Statele Unite, Marea Britanie, Canada, Australia şi Noua Zeelandă, care împărtăşesc informaţii sensibile.
Oficialul a precizat că femeia a obţinut cetăţenia australiană în 2016, iar soţul ei în 2020.
APEL AUSTRALIAN CĂTRE SPIONII RUŞII
Prim-ministrul Anthony Albanese a declarat că a fost informat în detaliu cu privire la acest caz. "Agenţiile de securitate ale Australiei îşi fac treaba şi o fac bine. Cei care interferează cu interesele noastre naţionale vor fi traşi la răspundere", a spus el.
Mike Burgess, oficialul cu rangul cel mai înalt din cadrul serviciilor de informaţii australiene, a subliniat că verificările de securitate efectuate la recrutarea personalului nu reprezintă o garanţie totală împotriva spionajului. "Totul depinde de ceea ce spui. Dacă vă calificaţi pentru o autorizaţie de securitate, o veţi obţine. Dar asta nu înseamnă că verificarea de securitate se opreşte în acel moment", a explicat el presei. Burgess, directorul general al agenţiei australiene de informaţii (ASIO), a subliniat că autorităţile au putut "să intervină şi să controleze această operaţiune".
"Acest caz reflectă şi demonstrează o cultură de securitate eficientă, nu una defectuoasă", a spus el.
Oficialul a îndemnat cu această ocazie spionii ruşi să se predea autorităţilor australiene şi a reamintit cazul din 1954 de dezertare a spionilor sovietici Vladimir şi Evdokia Petrov, care au dezvăluit Australiei aranjamentele serviciilor secrete ruse la nivel internaţional. "Aş dori să vorbesc direct cu agenţii serviciilor de informaţii ruse. Anul acesta se împlinesc 70 de ani de la defectarea lui Petrov. Dacă doriţi să vă împărtăşiţi secretele, vă rog să nu ezitaţi să mă contactaţi. ASIO ascultă întotdeauna", a transmis oficialul.
Burgess a declarat, pe de altă parte, că Australia se confruntă cu o ameninţare semnificativă de spionaj din partea multor ţări. "Serviciile de informaţii străine sunt pricepute, hotărâte şi răbdătoare. Ele joacă jocul pe termen lung. Problema lor este că ASIO face la fel", a avertizat Burgess. "Dacă vă angajaţi în spionaj în această ţară, vă vom detecta şi ne vom ocupa de dumneavoastră. Acolo unde putem urmări în justiţie, vom urmări în justiţie", a spus el.
Arestările au avut loc în timp ce Australia a prezentat joi un pachet de ajutor militar în valoare de 250 de milioane de dolari australieni (169 de milioane de dolari) pentru Ucraina la summitul NATO de la Washington. Este cel mai mare pachet de ajutor al ţării de când Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022. Australia este unul dintre cei mai mari contribuitori din afara NATO la sprijinul acordat de Occident Ucrainei şi a furnizat echipamente de apărare Kievului, a interzis exporturile de minereuri de aluminiu către Rusia şi a sancţionat peste 1.000 de persoane şi entităţi ruse.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.