Doi poeţi ruşi, Artiom Kamardin şi Iegor Ştovba, au fost condamnaţi joi, de către un tribunal de la Moscova, la cinci ani şi jumătate şi şapte ani de închisoare, pentru că au participat la o lectură publică a unui poem împotriva Războiului din Ucraina şi ostil separatiştilor proruşi din Donbas (est), un nou exemplu al reprimării lui Vladimir Putin, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Susţinători ai lui Artiom Kamardin şi Iegor Ştovba au urlat ”Ruşine!” la anunţarea hotărârii, iar soţia primului a strigat că-l iubeşte, a constatat o jurnalistă AFP prezentă la şedinţă.

”Este de un arbitrarr absolut”, a declarat tatăl lui Artiom Kamardin, Iuri.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Artiom Kamardin şi Iegor Ştovba au fost arestaţi în septembrie 2022 după ce au participat la o lecură publică, la Moscova, în Piaţa Triumfalnaia, în apropiere de Monumentul poetului Vladimir Maiakovski, un punct de întâlnire al disidenţilor încă din perioada sovietică.

”INCITARE LA URĂ”

În cursul acestei lecturi, Artiom Kamardin a recitat poemul ”Omoară-mă, miliţianule!”, foarte ostil separatiştilor proruşi din estul Ucrainei.

A doua zi, el a fost arestat în timpul unei percheziţii acasă, în cursul căreia a spus că a fost bătut crunt şi - violat - cu o halteră de către poliţişti.

Inculpaţi mai întâi cu privire la ”incitare la ură”, cei doi poeţi au fost inculpaţi după aceea şi cu privire la ”apeluri publice la comiterea unor activităţi împotriva securităţii statului”.

”Nu sunt un erou şi să mă duc la puşcărie pentru ceea ce gândesc n-a făcut parte niciodată din planurile mele”, a declarat Artiom Kamardin completului în discursul final, postat pe Telegram de către susţinătorii săi.

El l-a implorat pe judecător să-l lase ”să se întoarcă acasă” şi a promis ca, în schimb, să stea la distanţă de orice ”subiect sensibil”.

Rusia reprimă de ani de zile vocile critice, însă campania de represiune a luat o amploare considerabilă după ce Vladimir Putin a invadat Ucraina.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.