Un avion militar rus de tip Suhoi 34 (Su-34) s-a prăbuşit în Osetia de Nord, în Caucaz, în timpul unui zbor de antrenament, iar cei doi membri ai echipajului au murit, anunţă marţi Ministerul rus al Apărării, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”În Republica Osetia de Nord-Alania, într-o zonă muntoasă, un avion (de tip) Su-34 al Forţelor Aerospaţiale ruse s-a prăbiuşit în timpul unui zbor de antrenament”, anunţă ministerul, citat de agenţiile ruse de presă.

”Avionul s-a prăbuşit într-o zonă pustie”, iar cei ”doi membri” ai echipajului au murit, precizează ministerul.

Acest accident ”nu a făcut pagube la sol”, potrivit acestei surse, care nu oferă alte detalii în acest stadiu.

Cauza ”preliminară” a accidentului este ”o defecţiune tehnică”, dă asigurări ministerul, care anunţă că o Comisie de anchetă se duce la faţa locului pentru a stabili circumstanţele prăbuşirii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.