Remarcile preşedintelui american, Joe Biden, la adresa omologul său rus, Vladimir Putin, echivalează cu insulte personale, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Liderul SUA l-a numit pe Putin ”criminal de război”, un ”dictator brutal, un criminal pur”, conform CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Moscova aude şi vede ceea ce au devenit deja declaraţii zilnice făcute de preşedintele Biden, care sunt, de fapt, insulte personale la adresa lui Putin”, a declarat Peskov reporterilor într-o conferinţă telefonică.

Peskov a adăugat că nu a vrut să reacţioneze dur la aceste declaraţii, având în vedere ”iritabilitatea, oboseala şi neatenţia” lui Biden şi pentru a ”nu provoca mai multă agresivitate”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Ţinând cont de iritabilitatea, oboseala şi neatenţia preşedintelui Biden, care duc la astfel de declaraţii agresive, nu vom da aprecieri clare ale cuvintelor sale, pentru a nu provoca mai multă agresivitate”, a spus el.

Biden l-a numit pe Putin ”un dictator brutal, un criminal pur, care poartă un război imoral împotriva poporului Ucrainei”.

Declaraţiile lui Biden de joi au venit la o zi după ce l-a numit pentru prima dată pe Putin criminal de război.

Peskov a subliniat joi că declaraţiile liderului SUA sunt ”absolut inacceptabile şi impardonabile”.


 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.