Rusia a salutat, miercuri, cererile în scris ale Kievului de încetare a conflictului din Ucraina, dar a precizat că încă nu există semne cu privire la un progres în relaţiile celor două ţări, potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat reporterilor că Rusia nu a observat nimic cu adevărat promiţător sau care să pară un progres în ceea ce priveşte negocierile cu Ucraina şi a spus că urmează o perioadă lungă de muncă.

”Un aspect pozitiv este că partea ucraineană a început cel puţin să formuleze şi să pună pe hârtie ceea ce propune în mod specific. Până acum nu am reuşit să obţinem acest lucru”, a spus Peskov, conform BBC.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”În rest, nu putem (...) să afirmăm în prezent că au existat progrese, ceva foarte promiţător”, a mai spus el, potrivit agenţiei de ştiri Interfax.

În cursul zilei de miercuri, Ihor Zhovkva, directorul adjunct al Biroului Preşedintelui Volodimir Zelenski, a afirmat pentru BBC că negocierile dintre Rusia şi Ucraina ”au progresat, cu siguranţă”, deoarece pentru prima dată de la începutul negocierilor, delegaţia rusă a ascultat ce a avut de comunicat partea ucraineană.

Cu toate acestea, Ucraina nu va ceda ”niciun centimetru” din teritoriu, iar armata rusă nu şi-a retras trupele din Kiev, şi Cernihiv, a mai declarat oficialul ucrainean.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.