Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, una dintre cele mai dure voci propagandistice de la Kremlin, şi-a reluat retorica ameninţătoare şi a spus că aderarea Ucrainei la NATO ar fi o declaraţie de război împotriva Moscovei şi doar "prudenţa" din partea alianţei ar putea împiedica sfărâmarea planetei în bucăţi, relatează Reuters.
Liderii Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord s-au angajat la summitul lor de săptămâna trecută să susţină Ucraina pe o "cale ireversibilă către integrarea euroatlantică deplină, incluzând aderarea la NATO", dar au lăsat deschis momentul în care această aderare ar putea avea loc.
Dmitri Medvedev, vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei şi o voce importantă printre "durii" Kremlinului, a declarat pentru publicaţia Argumenti I Fakti că aderarea Ucrainei ar merge chiar dincolo de o ameninţare directă la adresa securităţii Moscovei. "Aceasta, în esenţă, ar fi o declaraţie de război - deşi cu întârziere", a spus el în comentarii publicate miercuri. "Acţiunile pe care adversarii Rusiei le întreprind împotriva noastră de ani de zile, extinderea alianţei, duc NATO la punctul fără întoarcere", a arătat fostul preşedinte al Federaţiei Ruse.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Urmând linia standard a Kremlinului de la invazia la scară largă a Moscovei în Ucraina în 2022, Medvedev a declarat că Rusia nu ameninţă NATO, dar va răspunde, în schimb, la încercările alianţei de a-şi promova interesele în fostul spaţiu de influenţă rusă.
"Cu cât vor exista mai multe astfel de încercări, cu atât răspunsurile noastre vor fi mai dure", a avertizat Medvedev. "Dacă acest lucru va sfărâma întreaga planetă în bucăţi depinde numai de prudenţa părţii (NATO)", a adăugat oficialul rus, aparent făcând aluzie la o ameninţare nucleară ca ripostă din partea Moscovei.
Medvedev, care în timpul preşedinţiei sale din 2008-2012 a fost considerat un moderat pro-occidental, s-a reinventat ca o voce radicală de la Moscova, avertizând SUA şi aliaţii săi în repetate rânduri că înarmarea Kievului de către aceştia ar putea duce la o "apocalipsă nucleară".
În interviul publicat miercuri, Medvedev a reiterat, de asemenea, linia Moscovei potrivit căreia numirea lui Mark Rutte la conducerea NATO nu va schimba poziţia alianţei. "Pentru Rusia, nimic nu se va schimba, deoarece deciziile cheie nu sunt luate de ţările membre NATO, ci de un singur stat - Statele Unite", a declarat Medvedev.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.