Abordarea partidului conservator al cancelarului Karl Nehammer şi al ministrului de interne Gerhard Karner, care s-au opus intrării României în Schengen, este nu numai lipsită de scrupule, ci şi de raţiune, arată jurnalistul Eric Frey într-un comentariu extrem de dur publicat în cotdianul „Der Standard”, una dintre cele patru mari publicaţii ale Austriei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Jurnalistul arată că strategia conservatorilor este neinspirată şi prost argumentată atât în plan intern, cât şi în cadrul dialogului din UE. Dacă Viena reproşează că spaţiul Schengen este nefuncţional, de ce a fost de acord cu intrarea Croaţiei? Dacă cei mai mulţi refugiaţi vin de fapt prin Ungaria, ţară membră Schengen, de ce premierul autoritar de la Budapesta este curtat, în loc să fie pedepsit? Dacă vrei să opreşti ascensiunea unui partid populist şi extremist precum Partidul Libertăţii, de ce să îi foloseşti, în mod stângaci, aceleaşi idei antieuropene, în loc să fi dialogat şi negociat cu partenerii din UE? - se întreabă jurnalistul. El conchide că partidul OeVP este de mai mult timp într-o scădere de popularitate care se explică, de fapt, în opinia lui, prin lipsa de leadership şi de viziune a celor care îl conduc.

Redăm integral comentariul publicat de Eric Frey în „Der Standard”

„Veto-urile statelor membre au o tradiţie în Uniunea Europeană. Atât timp cât în UE există domenii de politică în care este necesară unanimitatea, statele individuale vor încerca ocazional să folosească această tactică pentru a-şi impune interesele. Declaraţiile ministrului de interne Gerhard Karner şi ale prietenilor săi din ÖVP nu dezvăluie, însă, niciun obiectiv.

Efortul individual al Austriei împotriva aderării României la spaţiul Schengen - Olanda a vrut doar să împiedice Bulgaria atunci când şi-a făcut numărul său - este totuşi unic. Dacă un guvern are de gând să şantajeze restul statelor Uniunii şi să provoace mânia acestora, atunci ar trebui cel puţin să ştie care este obiectivul său şi să le semnaleze celorlalte state cum îşi pot cumpăra acordul.

APROAPE NICIUN REFUGIAT PRIN ROMÂNIA

Cu toate acestea, declaraţiile ministrului de interne Gerhard Karner şi ale prietenilor săi din ÖVP nu dezvăluie niciun obiectiv. Da, Austria este nemulţumită de politica de azil a UE şi are motive întemeiate pentru aceasta. Dar nimeni nu poate explica ce legătură are recenta avalanşă de cereri de azil cu Schengen sau chiar cu România. Aproape niciun refugiat nu ajunge în Austria prin această ţară. Dacă Karner explică în mod nebulos că nu este momentul potrivit pentru extinderea Schengen, atunci de ce a fost de acord cu aderarea Croaţiei?

Guvernul declară că sistemul european de azil este un eşec şi poate că are dreptate, dar nu face nicio cerere concretă către Comisia Europeană. Faptul că o protecţie mai puternică a frontierelor externe este un pilon central al sistemului Schengen este ignorat cu străşnicie la Viena. Singura măsură de reformă care ar uşura rapid situaţia Austriei, şi anume repartizarea solicitanţilor de azil în cadrul Uniunii, este respinsă cu vehemenţă.

UNGARIA DĂ DRUMUL LA REFUGIAŢI

Mai rău, ţara care îi primeşte pe refugiaţi şi care promovează astfel "turismul de azil" de care se plânge cu voce tare ÖVP este Ungaria. Dar, spre deosebire de guvernul proeuropean de la Bucureşti, premierul autoritar al Ungariei, Viktor Orbán, nu este pedepsit de cancelarul Karl Nehammer, ci curtat, fără ca asta să dea roade.

Faptul că liderul SPÖ, Pamela Rendi-Wagner, este alături de ÖVP în acest caz, riscând o ruptură cu primarul Vienei, Michael Ludwig, şi alţi prieteni de partid, nu îmbunătăţeşte situaţia.

De ce să întorci restul Europei împotriva ei înseşi, să îngreunezi viaţa numeroaselor companii mari şi mici care îşi câştigă banii în România şi să risipeşti un capital politic important în UE - degeaba? Nici măcar argumentul viitoarelor alegeri regionale din Austria Inferioară nu se poate aplica: niciun alegător din Krems sau Zwettl nu va recompensa ÖVP pentru că a îngreunat deplasarea asistentelor medicale din România şi a condamnat camioanele la timpi de aşteptare mai lungi la graniţă.

ABORDARE LIPSITĂ DE SCRUPULE ŞI DE METODĂ

În această privinţă, veto-ul Schengen este simptomatic pentru un partid care, sub conducerea lui Sebastian Kurz (fostul cancelar, care a demisionat în urma unui scandal de corupţie - n.r.), a procedat fără scrupule, dar mai ales metodic şi care astăzi este fericit renunţe la raţiune, precum şi la moralitate. Iar Karner, elegantul soldăţel de plumb din Texingtal, este figura simbolică perfectă pentru politicile lor patetice, care, pe bună dreptate, sunt apreciate doar de o cincime din electorat.

Da, ÖVP şi SPÖ trebuie să se gândească urgent la modul în care pot opri actuala ascensiune a FPÖ - în propriul interes şi în interesul ţării. Dar nu vor reuşi cu o astfel de tentativă brută de a urma cursul antieuropean al albaştrilor (culoarea partidului extremist FPOe - n.r.)”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.