Curtea Supremă a Statelor Unite analizează începând de joi ineligibilitatea lui Donald Trump, care candidează din nou la fotoliul de la Casa Albă, şi audiază argumentele ambelor părţi, relatează AFP.
Cea mai înaltă jurisdicţie americană a fost sesizată printr-un recurs al fostului preşedinte, favorit în alegerile primare republicane, împotriva unei hotărâri, în decembrie, a justiţiei din Colorado care-l declara ineligibil în acest stat din vestul Americii.
În contextul în care fostul preşedinte candidează la un nou mandat, după ce s-a aflat la putere în perioada 2018-2020, probleme sale judiciare lasă să planeze incertitudinea asupra viabilităţii candidaturii sale în noiembrie.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În centrul acestui dosar se află luarea cu asalt a Capitoliului în ianuarie 2021 de către susţinătorii săi, pe care este acuzat în cel mai bun caz că i-a lăsat s-o facă, în cel mai rău caz că i-a încurajat.
În acest episod, Donald Trump a fost inculpat în 2023 de ”complot împotriva statului american”, de obstrucţionare a unei proceduri oficiale şi de aducere atingere drepturilor electorale.
În acest cadru, două state - Colorado şi Maine - l-au declarat ineligibil în alegerile prezidenţiale.
Recursuri cu privire la ineligibilitate au fost angajate împotriva republicanului în aproximativ 30 de state.
Multe dintre ele aşteaptă, pentru a se pronunţa definitiv, o hotărâre a Curţii Supreme.
Avocaţii lui Donald Trump consideră că hotărârea din Colorado este doar o simplă ”anomalie”.
Ei cer judecătorilor Curţii Supreme să anuleze această decizie, pentru a ”proteja drepturile a zeci de milioane de americani care vor să voteze cu prelşedintele Trump”.
Strategia lor vizează să demonstreze că preşedinţia Statelor Unite nu este una dintre funcţiile vizate de cel de-al 14-lea Amendament al Constituţiei, invocat în declararea ineligibilităţii lui Donald Trump.
Avocaţii miliardarului susţin totodată că evenimentele de la 6 ianuarie 2021 de la Capitoliu nu constituie o rebeliune, din cauză că ele ”nu au presupus o tentativă organizată de răsturnare a instituţiilor americane sau de a li se opune” şi că clientul lor nu este deloc implicat în ele.
Acest caz este fără precedent, iar numeroşi observatori ai politicii americane consideră că Curtea Supremă, remaniată de Trump - după ce a hotărât în 2000 în favoarea unei victorii a republicanului George W. Bush împotriva democratului Al Gore - ar vrea să evite cu orice preţ să pară că favorizează o tabără în defavoarea celeilalte.
”Presupun că majoritatea Curţii nu vrea să apară ca privând de alegerea lor a unui candidat un număr semnificativ de alegători”, declară AFP un profesor de Drept Constituţional de la Universitatea Illinois din Chicago, Steven Schwinn.
Cu nouă luni înainte de alegeri, Donald Trump este vizat de patru inculpări penale şi de mai multe procese civile.
Între altele, el este inculpat cu privire la o gestionare neglijentă a unor documente confidenţiale, cu privire la presupuse presiuni în vederea răsturnării rezultatului alegerilor prezidenţiale din 2020 în statul Georgia şi de fraude.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.