Justiţia belgiană a prelungit vineri arestul preventiv al europarlamentarilor Eva Kaili şi Marc Tarabella, suspectaţi de corupţie în beneficiul Qatarului şi Marocului, informează AFP.
"Detenţia preventivă a celor doi suspecţi a fost prelungită cu două şi, respectiv, o lună", a anunţat Parchetul federal belgian într-un comunicat.
Atât eurodeputata din Grecia, aflată în închisoare de aproape trei luni, cât şi belgianul Tarabella neagă acuzaţiile. Ei făcuseră apel la decizia menţinerii lor în detenţie, decisă la 16 februarie de Camera de consiliu de la Bruxelles, instanţa care supervizează ancheta.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Eurodeputatul socialist Marc Tarabella a fost inculpat şi încarcerat la 11 februarie. Maxim Töller, avocatul lui, a reafirmat vineri că este nevinovat. "Vom continua să ne luptăm pentru a scoate din închisoare un om nevinovat (...), el nu are nimic să-şi reproşeze şi nu a primit niciodată bani sau cadouri în schimbul opiniilor sale", a declarat avocatul într-un comunicat transmis presei.
Trei persoane se află în prezent în arest preventiv în Belgia, în cadrul acestei anchete foarte mediatizate, în care suspecţii sunt bănuiţi că ani de zile, în schimbul unor plăţi, au intervenit în favoarea unor ţări terţe pentru a influenţa decizii favorabile acestor state în Parlamentul European.
În afară de Eva Kaili şi Marc Tarabella, în spatele gratiilor se află şi Pier Antonio Panzeri, fost europarlamentar (2004-2019), personaj central în acest caz. Recunoscându-şi vina, el a negociat o pedeapsă limitată cu închisoarea în schimbul angajamentului de a le spune anchetatorilor tot ce ştie despre schema de corupţie pe care a recunoscut că a orchestrat-o.
Un al patrulea suspect, europarlamentarul italian Andrea Cozzolino, a fost arestat şi plasat în arest la domiciliu, la 11 februarie, în Italia. El contestă în instanţele italiene predarea sa către Belgia în baza unui mandat de arestare internaţional.
Un al cincilea personaj, asistentul parlamentar Francesco Giorgi, un apropiat al lui Panzeri şi partener al Evei Kaili, a fost plasat sub control judiciar, cu brăţară electronică, la sfârşitul lunii februarie, după ce a stat în arest în Belgia mai mult de două luni. El a făcut parte din primul val de arestări din cadrul acestei anchete, care au avut loc la 9 decembrie, la Bruxelles, când anchetatorii au confiscat 1,5 milioane de euro în numerar, găsiţi în genţi şi valize.
În ultimele trei luni, Qatarul şi Marocul au negat cu tărie că s-ar afla în spatele acestor fapte de corupţie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.