Numărul persoanelor infectate de noul coronavirus în Regatul Unit se situează "probabil" între 5.000 şi 10.000 de persoane, a estimat joi Guvernul, anunţând noi măsuri pentru a încetini pandemia, scrie AFP.
Dacă numărul de cazuri înregistrate este de 590, "probabil că suntem între 5.000 şi 10.000 de persoane infectate în prezent", a declarat consilierul ştiinţific al Guvernului, Patrick Vallance, în contextul în care Regatul Unit caută să întârzie vârful crizei.
"Suntem pe o traiectorie care ne arată că suntem la patru săptămâni în spatele Italiei şi a altor ţări europene", a adăugat el.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Premierul britanic Boris Johnson a anunţat joi trecerea la o nouă fază a planului său de acţiune, destinat să întârzie vârful crizei, cu scopul de a scuti de presiune serviciile de sănătate.
"Este cea mai rea criză de sănătate publică a acestei generaţii", a declarat el într-o conferinţă de presă la sediul din Downing Street.
Deocamdată nu vor fi interzise adunările şi nici nu vor fi închise şcolile, a afirmat Johnson.
Concret, Guvernul recomandă ca toţi cei care prezintă simptome, chiar dacă uşoare, să se izoleze timp de şapte zile.
De altfel, Comisia electorală a scris Guvernului recomandând să amâne alegerile locale din mai pentur septembrie.
Mai mulţi experţi din sistemul de sănătate publică au criticat răspunsul Regatului Unit în faţa crizei, caracterizându-le insuficiente.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.