O delegaţie de înalţi oficiali chinezi va vizita Coreea de Nord în această săptămână pentru a participa la festivităţile care marchează cea de-a 75-a aniversare a fondării ţării, a anunţat joi agenţia oficială de presă KCNA, citată de AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Phenianul, care sărbătoreşte la 9 septembrie cea de-a 75-a aniversare a proclamării Republicii Populare Democrate Coreene (RPDC), a indicat deja că va organiza o paradă militară pentru a marca acest eveniment.

O delegaţie condusă de vicepremierul chinez Liu Guozhong "va vizita RPDC pentru a participa la sărbătorirea celei de-a 75-a aniversări" a acestei ţări "la invitaţia" partidului şi guvernului nord-coreean, a precizat KCNA.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Beijingul este de mult timp cel mai important aliat şi sprijin economic al Coreei de Nord.

Coreea de Nord - aflată sub sancţiuni internaţionale pentru programele sale interzise de rachete balistice şi nucleare - a devenit şi mai izolată de lumea exterioară de la începutul anului 2020, când şi-a închis graniţele ca răspuns la pandemia Covid-19.

Dar, după trei ani de izolare indusă de Covid, există semne tot mai mari că Phenianul ar putea să relaxeze controalele de la frontieră.

Primul zbor comercial internaţional al Coreei de Nord din ultimii trei ani a aterizat la Beijing luna trecută, iar Phenianul a permis, de asemenea, ca o delegaţie de atleţi să participe la o competiţie de taekwondo în Kazahstan în luna august.

Această vizită vine la mai puţin de două luni după ce delegaţii chineze şi ruseşti la nivel înalt au vizitat Phenianul.

În iulie, acestea au asistat la o paradă militară în capitala nord-coreeană, devenind astfel primii demnitari străini care au vizitat ţara în ultimii ani.

Delegaţia chineză a fost condusă de Li Hongzhong, membru al Biroului Politic al Partidului Comunist Chinez. În timpul paradei, liderul nord-coreean Kim Jong Un a stat între Li şi ministrul rus al apărării, Serhei Şoigu, care a vizitat, de asemenea, ţara.

Luni, Casa Albă a afirmat că Kim Jong Un intenţiona să viziteze Rusia pentru a discuta despre vânzarea de arme cu preşedintele rus Vladimir Putin.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.