Coreea de Nord a lansat sîmbătă în mare, în zona coastei sale estice, ceea ce par a fi două rachete cu rază scurtă de acţiune, a anunţat armata sud-coreeană, aceasta fiind ultima dintr-o serie de lansări din ultimele săptămâni, după oprirea discuţiilor privind denuclearizarea, transmite Reuters.
Lansarea de sâmbătă a fost a şaptea iniţiată de Coreea de Nord, de când preşedintele american Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong Un s-au întâlnit la frontiera inter-coreeană, în luna iunie. Lansările au complicat eforturile de reluare a discuţiilor dintre negociatorii americani şi nord-coreeni cu privire la viitorul programelor Phenianului vizâns programele nucleare şi rachetele balistice.
Cei doi lideri au convenit în iunie să reia negocierile, dar Statele Unite nu au reuşit până acum să determine reluarea discuţiilu. Procesul de negociere a fost oprit după un al doilea summit eşuat Trump - Kim, în Hanoi, în februarie.
Trump a declarat la începutul acestei luni, că Kim i-a transmis că este gata să reia discuţiile cu privire la programele nucleare şi de rachete din Coreea de Nord şi va înceta testarea rachetelor imediat ce exerciţiile militare SUA - Coreea de Sud se vor încheia.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.