Coreea de Nord a lansat, miercuri, cel puţin 10 rachete de diferite tipuri de pe coastele sale de est şi de vest, a anunţat Ministerul Apărării Naţionale din Coreea de Sud, transmite CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE: Armata sud-coreeană a declarat, miercuri, că a tras trei rachete aer-sol de precizie ca răspuns la racheta nord-coreeană care a căzut în apropierea apelor sud-coreene mai devreme în cursul zilei, transmite La Libre.  

Rachetele au fost lansate în apele "din apropierea liniei de demarcaţie a Nordului, la o distanţă corespunzătoare zonei în care a lovit racheta nord-coreeană", a precizat aceasta într-un comunicat, adăugând că această acţiune arată că Seulul va răspunde "cu severitate la orice provocare". 

ŞTIRE INIŢIALĂ: Statul Major Întrunit (JCS) al Coreei de Sud a declarat că aceste lansări marchează prima dată când o rachetă balistică nord-coreeană cade în apropierea apelor teritoriale ale Coreei de Sud - la sud de linia de demarcaţie nordică - de la divizarea Coreei. 

Avalanşa de teste cu rachete a declanşat o alertă de raid aerian în insula Ulleungdo din Coreea de Sud, situată la aproximativ 120 de kilometri (75 de mile) la est de Peninsula Coreeană. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

JCS a tranamis că o rachetă balistică cu rază scurtă de acţiune a căzut în apele internaţionale la 167 de kilometri (104 mile) la nord-vest de insulă. 

Este cea de-a 29-a lansare a Coreei de Nord din acest an, potrivit unei numărători CNN, şi vine după ce Statele Unite şi Coreea de Sud au început marţi exerciţiile militare programate anterior, numite "Vigilant Storm". 

Manevrele implică 240 de aeronave şi "mii de membri ai serviciilor" din ambele ţări, potrivit Departamentului american al Apărării. Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, urmează să se întâlnească joi, la Pentagon, cu omologul său sud-coreean Lee Jong-sup. 

Experţii au declarat anterior că liderul nord-coreean Kim Jong Un ar putea trimite un mesaj prin prezentarea deliberată a arsenalului naţiunii într-o perioadă de conflict global accentuat. 

Luna trecută, presa de stat nord-coreeană a rupt şase luni de tăcere cu privire la seria de teste cu rachete din acest an, susţinând că acestea au fost menite să demonstreze disponibilitatea Pyongyangului de a lansa focoase nucleare tactice asupra unor potenţiale ţinte din Sud. 

Ultimele teste au avut loc, de asemenea, după ce şeful organismului de supraveghere nucleară al ONU a avertizat săptămâna trecută că Pyongyang ar putea să se pregătească pentru un test nuclear. 

"Urmărim acest lucru foarte, foarte atent. Sperăm că nu se va întâmpla, dar indicaţiile merg, din păcate, în altă direcţie", a declarat joia trecută şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, Rafael Grossi. 

Miercuri, premierul japonez Fumio Kishida a declarat reporterilor că Coreea de Nord lansează rachete la o "frecvenţă fără precedent". 

De asemenea, Kishida a cerut organizarea unei reuniuni a Consiliului de Securitate Naţională cât mai curând posibil din cauza tensiunilor în creştere din Peninsula Coreeană.  

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.