Consilierul american pentru probleme de securitate naţională, Jake Sullivan, a avertizat că Statele Unite se aşteaptă ca noul comandant al forţelor ruse în Ucraina, Alexander Dvornikov, să organizeze noi atacuri brutale asupra civililor, relatează CNN.
”Acest general, în special, are un CV care include brutalitatea împotriva civililor în alte teatre (de război - n.r.), în Siria, şi ne putem aştepta la acelaşi lucru în acest teatru (Ucraina - n.r.)”, a precizat Jake Sullivan.
”Acest general va fi doar un alt autor de crime şi brutalităţi împotriva civililor ucraineni”, a mai subliniat oficialul american.
CNN a relatat anterior că preşedintele rus Vladimir Putin l-a numit pe generalul Alexander Dvornikov, comandantul districtului militar de sud al Rusiei, drept comandantul teatrului de război din Ucraina, în urma unei serii de eşecuri pe câmpul de luptă şi a unei aparente lipse de coordonare între grupurile de forţe ruse care operează în Ucraina.
Dvornikov, în vârstă de 60 de ani, a fost primul comandant al operaţiunilor militare ale Rusiei în Siria, după ce Putin a trimis trupe în septembrie 2015 pentru a sprijini guvernul preşedintelui sirian Bashar al-Assad. Rusia a oferit putere aeriană pentru a sprijini forţele terestre ale lui Assad în războiul civil sirian.
Cu toate acestea, Sullivan a minimizat importanţa numirii lui Dvornikov în noua funcţie cu privire la şansele de reuşită ale acţiunilor militare ale Rusiei, spunând că Moscova a suferit deja ”un eşec strategic”.
”Nicio numire a unui general nu poate şterge faptul că Rusia s-a confruntat deja cu un eşec strategic în Ucraina. Ei s-au gândit că vor putea cuceri capitala şi să cucerească alte oraşe majore cu puţină rezistenţă, vor fi primiţi cu braţele deschise. (...) Iar ceea ce am învăţat în primele câteva săptămâni ale acestui război este că Ucraina nu va fi niciodată subjugată Rusiei. Nu contează ce general va încerca să numească preşedintele Putin”, a mai afirmat Sullivan.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.