Angela Merkel a început miercuri negocieri, într-o încercare de a forma al patrulea Guvern german, o sarcină care se anunţă deosebit de dificilă, în pofida faptului că tabăra sa conservatoare s-a declarat încrezătoare după primele contacte, relatează AFP.
Slăbită de alegerile dezamăgitoare de la 24 septembrie, Merkel nu are altă opţiune decât să încerce să se înţeleagă cu liberalii din cadrul FDP şi Verzii, pentru ca să formeze o coaliţie guvernamentală fără precedent.
Partidul ei, Uniunea Creştin Democrată (CDU), şi formaţiune ei soră bavareză, Uniunea Social Democrată (CSU), şi-au început miercuri negocierile mai întâi cu FDP şi apoi, separat, cu ecologiştii. Vineri ei se vor întâlni la aceeaşi masă.
Catalogând ”primele discuţii foarte constructive” cu formaţiunea liberală, în cursul cărora au ”vorbit despre teme importante”, secretarul general al CDU Peter Tauber a dat asigurări că are o ”impresie bună”.
Aliatul său bavarez, care mizează pe un viraj la dreapta, s-a arătat şi mai entuziasmat, apreciind că ”un mare pas” ar putea să fie făcut până la sfârşitul săptămânii, potrivit secretarului general al CSU Andreas Scheuer.
El a recunoscut însă că negocierile cu Verzii - situaţi ideologic la antipozi - vor fi ”o bucată mai mare şi mai dificilă”.
FDP, care a intrat la discuţii cu multe cereri, a amintit cât de ”contra naturii” va fi eventual aalianţă. ”Este ca în cercetare: nu ştii ce cauţi, dar nu ştii de descoperi”, a preconizat secretara generală a FDP Nicola Beer.
FURTUNI
Aceste prime runde vizează înainte de toate să ia temperatura şi să stabilească ordinea de zi, negocierile cu privire la conţinut urmând să dureze cel puţin până la sfârşitul anului.
Aritmetic vorbind, doar această alianţă împotriva naturii este posibilă teoretic pe hârtie în vederea formării unei coaliţii majoritare în Bundestag (Camera inferioară a Paerlamentului), în urma deciziei Partidului social Democrat (SPD) de a intra în opoziţie.
Însă cancelarul german în exerciţiu pare să se afle în faţa unei ecuaţiii imposibile după alegerile legislative, în care a obţinut o victorie cu cel mai prost scor înregistrat de tabăra ei din 1949 încoace.
Subiectele de fricţiune între diversele formaţiuni politice sunt numeroase. De la imigraţie şi până la reforma Uniunii Europene (UE), de la tranziţia energetică şi până la fiscalitate, niciun subiect sau aproape niciunul nu pare să le unească.
În plus, partidul lui Merkel a fost învins duminică în alegerile regionale din Saxonia Inferioară, care cu două luni mai înainte îi erau promise. Acest eşec dă apă la moară dreptei din CDU şi mai ales CSU, care caută să recupereze voturile atrase de Alianţa pentru Germania (AfD), o formaţiune de extremă dreapta care a intrat în Bundestag.
Cu toate acestea, Merkel a dat asigurări luni că nu este într-o poziţie de ”slăbiciune”.
Ea a recunoscut că negocierile preliminare vor dura ”săptămâni”. Iar doar în caz că se încheie cu succes vor începe negocieri în vederea alcătuirii Guvernului şi programului exact.
”ÎNCEPUTUL SFÂRŞITULUI”
Abia după aceea, în cel mai bun caz, Germania va avea un nou Guvern, de Crăciun. În cazul unui eşec vor fi convocate alegeri anticipate, ceea ce ar reprezenta o premieră în această ţară în care a domnit cultura compromisului începând din 1945.
Liderul FDP Christian Lindner a revendicat deja, săptămâna aceasta, pentru partidul său, mult râvnitul Minister al Finanţelor, după plecarea conservatorului Wolfgang Schäuble. Este vorba despre un portofoliu la care nu este pregătit să renunţe uşor.
Presa scrie că dificultatea formării unui Guvern şi slăbirea poziţiei lui Merkel în propriul partid anunţă crepusculul cancelarului în exerciţiu după 12 ani de putere.
”Este un fenomen ciudat cel pe care-l trăieşte Germania. Negociem o coaliţie pe care niciunul dintre partidele vizate nu o vrea cu adevărat şi în acelaşi timp aureola şefei Guvernului păleşte, iar puterea i se macină”, scrie pe site revista Der Spiegel.
În opoziţie se ascut deja cuţitele. ”Merkel a fost afectată grav (...). Este o atmosferă de sfârşit de epocă”, apreciază Carsten Schneider, un reprezentant social-democrat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...