Confruntată cu unul dintre cele mai grave focare de virus West Nile din ultimii ani, Grecia e îndemnată să îşi îmbunătăţească sistemul de avertizare timpurie pentru virus

Confruntată cu unul dintre cele mai grave focare de virus West Nile din ultimii ani, Grecia e îndemnată să îşi îmbunătăţească sistemul de avertizare timpurie pentru virus

Grecia se confruntă cu unul dintre cele mai grave focare de virus West Nile din ultimii ani, peste 200 de pacienţi dezvoltând infecţii care afectează sistemul nervos central, iar numărul deceselor fiind de ordinul zecilor, în condiţiile în care vremea rămâne favorabilă transmiterii virusului, informează ekathimerini.com.

CITEȘTE ȘI INSP: 83 de cazuri de infecţie cu virusul West Nile, înregistrate în acest sezon/ Numărul deceselor a ajuns la cinci

Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC) se aşteaptă ca în următoarele săptămâni să apară noi cazuri, ceea ce ridică problema posibilităţii de identificare a zonelor cu focare înainte ca oamenii să se îmbolnăvească.

„Pulverizarea insecticidelor nu este suficientă. Este o măsură importantă de control, dar trebuie însoţită de monitorizarea continuă a populaţiilor de ţânţari şi a locurilor în care aceştia se reproduc”, a declarat pentru Agenţia de Presă Atena-Macedonia (AMNA) Petros Ligoxygakis, profesor de imunologie la Universitatea Oxford.

Ligoxygakis a afirmat că măsurile de combatere a ţânţarilor ar trebui să înceapă cu câteva luni înainte de detectarea primului caz la om, autorităţile trebuind să identifice zonele în care aceştia se pot reproduce. Monitorizarea sistematică a populaţiilor de ţânţari, care este deja efectuată în Grecia, este deosebit de importantă deoarece poate indica momentul şi zonele în care riscul este în creştere, a explicat el.

Profesorul a mai spus că Grecia ar trebui să investigheze, prin studii epidemiologice şi prin testarea populaţiei pentru anticorpi, dacă virusul West Nile a devenit endemic în ţară.

Numărul cazurilor înregistrate reprezintă doar o mică parte din răspândirea reală a virusului, a precizat Ligoxygakis. Aproximativ 80% dintre infecţii sunt asimptomatice, iar mai puţin de 1% evoluează către forme grave care afectează sistemul nervos central. Prin urmare, pacienţii spitalizaţi reprezintă „vârful unui aisberg foarte mare”, a spus el.

Persoanele în vârstă sunt deosebit de vulnerabile din cauza îmbătrânirii sistemului imunitar. Pe măsură ce oamenii înaintează în vârstă, celulele responsabile de combaterea infecţiilor virale nu mai sunt înlocuite la fel de eficient, ceea ce îi face mai vulnerabili la virusul West Nile şi la alte infecţii virale.

Următorul pas ar trebui să fie trecerea de la simpla înregistrare a cazurilor la anticiparea focarelor, a afirmat Ligoxygakis. Modelele matematice ar putea combina date privind temperatura, precipitaţiile, apa stătătoare, populaţiile de ţânţari, prezenţa virusului în ţânţari, cazurile anterioare la oameni, imunitatea populaţiei şi posibilele rezervoare animale, precum păsările.

Un astfel de sistem integrat de avertizare timpurie ar putea identifica zonele cele mai vulnerabile la apariţia focarelor şi ar permite autorităţilor să intervină înainte ca infecţiile să se răspândească, a explicat el.

Grecia dispune de expertiza ştiinţifică şi de resursele necesare pentru dezvoltarea unui asemenea sistem, a mai spus Ligoxygakis, adăugând că aceasta ar putea avea o importanţă mai largă la nivel european, în condiţiile în care riscuri similare există în Italia, sudul Franţei şi Spania. [AMNA]

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră