Ambasada Ucrainei în Italia a cerut joi oraşului Modena să-şi retragă aprobarea pentru ca o sală a municipalităţii să găzduiască un eveniment despre reconstrucţia de către Rusia a oraşului Mariupol, distrus de război, relatează Reuters.
Mariupol, un oraş portuar la Marea Azov, în sudul Ucrainei, a fost scena unora dintre cele mai grele lupte în primele etape ale invaziei Moscovei din 2022. Acesta fusese aproape complet distrus de bombardamente atunci când Rusia l-a capturat şi ocupat în mai 2022, după un asediu îndelungat.
Conferinţa şi expoziţia de la Modena, programate în 20 ianuarie, îşi propun să prezinte "renaşterea oraşului după război", cu invitaţi printre care se numără şi consulul general al Rusiei la Milano, Dmitri Ştodin, potrivit site-ului asociaţiei culturale Rusia Emilia-Romagna.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Considerăm că acest eveniment este de un mare cinism, o insultă deschisă la adresa memoriei a mii de victime civile, un eveniment axat pe propaganda rusă şi o încălcare a tuturor fundamentelor şi principiilor morale", i-a transmis ambasadorul Ucrainei, Iaroslav Melnîk, primarului din Modena, Gian Carlo Muzzarelli, într-o scrisoare.
El a adăugat că Modena ar trebui să facă tot posibilul pentru a-şi proteja locuitorii de dezinformare.
Deputatul italian Filippo Sensi i-a cerut colegului de partid Muzzarelli, membru al Partidului Democrat, de centru-stânga, să interzică evenimentul. "Sunt profund jignit că o organizaţie pro-rusă îşi poate face propaganda despre Mariupol într-o sală comunitară din Modena", a scris Sensi pe X.
Primarul din Modena a declarat într-un comunicat că oraşul său nu a aprobat sau sprijinit evenimentul, dar a adăugat că rezervarea unei săli civice a respectat regulamentele locale şi că, la rezervarea spaţiului, asociaţia s-a angajat să respecte valorile constituţionale.
Consulatul Federaţiei Ruse la Milano şi asociaţia culturală Rusia Emilia-Romagna nu au răspuns la solicitările de comentarii, menţionează Reuters.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.