Ministerul de Externe al Chinei a transmis marţi Statelor Unite îngrijorările sale privind faptul că Washington a trimis două nave militare în Strâmtoarea Taiwan, a doua astfel de operaţiune în acest an, scrie Reuters.
Comentariile au fost făcute de purtătoarea de cuvânt a ministerului, Hua Chunying, la o conferinţă de presă la Beijing. Nate Christensen, purtător de cuvânt al Flotei SUA, a afirmat că este vorba despre o misiune de tranzit de rutină, „în conformitate cu legea internaţională”, conform ABC News. Mişcarea poate fi văzută ca o susţinere a SUA faţă de independenţa Taiwanului, teritoriu pe care Beijingul îl consideră ca făcând parte din China.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.