Peste 20 de avioane militare chinezeşti au intrat marţi în zona de identificare a Apărării aerene taiwaneze - mai largă decât spaţiul aerian taiwanez -, ca represalii faţă de vizita preşedintei Camerei Reprezentanţilor americane Nancy Pelosi pe insulă, anunţă ministerul taiwanez al Apărării, relatează AFP.
Nancy Pelosi a sosit marţi în Taiwan, în pofida unor ameninţri ale Chinei, care cnswideră această vizită drept o provocare gravă, care riscă să tensioneze şi mai multe relaţiile chinezo-americane, deja tensionate.
UPDATE - More than 20 Chinese military planes enter Taiwan’s air defence zone on day of Pelosi visit: Taipei. #تايوان #Taiwan #China #มากอดกันนะซีพฤกษ์ #chatsekscerita pic.twitter.com/A843lhd7mY
— ismail rojbayani (@ismailrojbayani) August 2, 2022
Beijingul a anunţat, după sosirea lui Pelosi ”acţiuni militare ţintite”.
Această operaţiune a armatei chineze vizează ”să apere hotărât suveranitatea naţională şi integritatea teritorială şi să contracareze ferm amestecuri externe şi tentative separatism, «de independenţă a Taiwanului»”, a anunţat un purtător de cuvânt al Ministerului chinez al Apărării, Wu Qian.
Nancy Pelosi, în vârstă de 82 de ani, a fost primită de către ministrul taiwanez de Externe, Joseph Wu, potrivit unor imagini transmise în direct de televiziuni.
Ea a sosit pe aeroportul Songshan, cu un avion militar american.
”Vizita delegaţiei noastre parlamentare în Taiwan demonstrează susţinerea necondiţionată a Americii a dinamicii democrate a Taiwanului”, a declarat ea, citată într-un comunicat publicat după aterizare.
Nancy Pelosi a dat asigurări că această vizită ”nu contravine în niciun fel” politicii vechi a Statelor Unite privind China.
”Statele Unite continuă să se opună oricărui efort vizând o schimbare a statu-quoului pe insulă”, a subliniat ea.
”Noi credem că vizita preşedintei Pelosi (...) va consolida relaţiile strânse şi amicale între Taiwan şi Statele Unite şi va aprofunda şi mai mult cooperarea în general între cele două părţi, în toate domeniile”, a declarat şeful diplomaţiei taiwaneze, Joseph Wu.
El consideră vizta lui Pelosi drept o susţinere de ”nezdruncinat” a Washingtonului.
China a denunţat atitudinea ”extrem de periculoasă” a Statelor Unite, care ”încearcă să folosească taiwanul pentru a îndigui China”. a apreciat într-un comunicat Ministerul chinez de Extere.
Washingtonul ”nu încetează să deformeze, să întunece şi să golească de înţeles principiul unei singure Chine, să-şi intensifice schimburile oficiale cu Taiwanul şi să încurajeze activităţi separatiste «independentiste» ale Taiwanului. Aceste acţiuni, la fel ca joaca cu focul, sunt foarte periculoase”, denunţă Beijingul.
Rusia consideră, la rândul său, că China are dreptul să ia măsuri pentru a-şi proteja ”suveranitatea”.
NAVE AMERICANE ÎN APROPIERE DE TAIWAN
Cea de-a VII-a Flotă americană a reacţionat şi a anunţat marţi, pe Twitter, că portavionul USS Ronald Reagan, care se află în regiune de la începutul lui iulie, se află în Marea Filipinelor, la sud de Taiwan.
El este însoţit de distrugătorul USS Higgins, care face parte din grupul său aeronaval, precizează o reprezentantă a Marinei americane (US Navy) care a cerut protecţia anonimatului.
USS Higgins este un bastiment multirol echipat cu sisteme de luptă de tip Aegis - rachete antinavă şi antiaeriene.
US Navy a publicat imagini cu USS Ronald Reagan care efectua duminică manevre împreună cu nava de aprovizionare cu carburant USS Carl Brashear.
Portavionul şi grupul său aeronaval ”efectuează o misiune de rutină în vestul Pacificului”, a subliniat o reprezentantă americană care a cerut protecţia anonimatului.
O navă amfibie din cadrul Corpului Puşcaşilor Marini, USS Tripoli, naviga în estul Taiwanului, potrivit Institutului Naval al SUA (USNI), un oraganism independent, dar apropiat US Navy.
USS Ronald Reagan şi USS Tripoli poartă avioane de luptă de ultimă generaţie, de tip F-35, potrivit USNI.
Pentagonul dă asigurări că prezenţa acestor nave în regiune nu este legată de vizita lui Nancy Pelosi.
Preşedinta Camerei Reprezentanţilor este oficialul american de cel mai înalt rang care vizitează Taiwanul după predecesorul său republican Newt Gingrich, în 1997.
Un purtător de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate (NSC), John Kirby, a dat asigurări că această vizită nu ridică ”ncio problemă de încălcare a suveranităţii” şi că nu există ”niciun motiv ca ea să fie folosită în provocarea unei crize sau a unui conflict”.
”Ne vom asigura că ea va avea o vizită în deplină securitate”, a declarat el la CNN.
Vizita în Taiwan a lui Nancy Pelosi - care a făcut obiectul multor speculaţii şi care nu a fost confirmată niciodată - a stârnit numeroase critici în lume şi în Statele Unite, mai ales în rândul conservatorilor.
Ea a pus Casa Albă într-o situaţie stânjenitoare.
Nancy Pelosi dă asigurări, într-un editorial publicat marţi în The Washington Post (WP), că vizita sa în Taiwan are ca obiectv ”să fie alături de Taiwan (...), unde democraţia este ameninţată”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.