China a inclus pedeapsa cu moartea în cazurile ”deosebit de grave”, în directive judiciare făcute publice vineri cu privire la sancţiuni penale prevăzute împotriva unor susţinători ”ireductibili” ai independenţei Taiwanului, potrivit presei de stat, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

China consideră că această insulă, guvernată în mod autonom, face parte din teritoriul chinez şi se declară pregătită să o recucerească, cu forţa dacă este nevoie.

Preşedintele taiwanez Lai Ching-te, un membru al Partidului Democrat Progresist care a preluat funcţia la 20 mai, menţine poziţia predecesoarei sale, Tsai Ing-wen, potrivit căreia insula este - de facto - independentă şi nu este necesar să proclame în mod oficial independenţa.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Agenţia oficială chineză de presă China Nouă scrie vineri că Beijingul a publicat noi directive care pevăd sanţciuni judicare grele împotriva susţinătorilor ”ireductibili ai independenţei Taiwanului” cu privire la incitare la secesiune.

Între aceste măsuri, pedeapsa cu moartea poate fi aplicată presupuşilor ”lideri” secesionişti, pentru că ei ”cauzează un prejudiciu deosebit de grav statului şi poporului”.

Alţi activişti separatişti de prim-plan riscă de-acum să fie condamnaţi de la zece ani de închihsoare până la închisoare pe viaţă, potrivit acestui text difuzat de China Nouă.

Taipeiul a reacţionat imediat şi a dat asigurări că Beijingul ”nu are autoritat legală în Taiwan” şi că aceste directive nu au în fapt ”niciun caracter constrângător asupra poporului nostru”.

”Acţiunile autorităţilor chineze nu vor face decât să provoace o confruntare între popoarele de o parte şi de alta a Strâmtorii Taiwan şi nu vor îmbunătăţi relaţiile”, denunţă, într-un comunicat, Consiliul Taiwanez al Afacerilor Continentale.

”SABIE TĂIOASĂ”

Aceste sancţiuni vizează persoane care formează ”organizaţii secesioniste” sau care îndeamnă oamenii ”să desfăşoare activităţi care divizează statul”, potrivit Chinei Noi.

Aceste dispoziţii vizează totodată încercări de ”modificare a statului juridic al Taiwanului ca parte a Chinei” sau de ”deformare sau falsificare a faptului că Taiwanul depinde de China în domeniile educaţiei, culturii, istoriei sau mediilor de infromare”.

Aceste reguli intră în vigoare începând de vineri, potrivit agenţiei oficiale chineze de presă.

Un oficial de rang înalt din cadrul securităţii Chinei, Sun Ping, a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă la Beijing, că aceste directive arată că ”sabia tăioasă a acţiunii în justiţie va plana întotdeauna” deasupra capetelor presupuşilor secesionişti, potrivit Cotidianului Poporului, un ziar de stat.

Taiwanul dispune de propriul Guvern, propria armată şi propria monedă.

În ultimii ani, liderii chinezi şi-au înăsprit discursul prin care insistă că ”unificarea” este ”inevitabilă”.

Beijingul şi-a sporit presiunile militare asupra Taiwanului, menţinând o prezenţă aproape zilnică a unor avioane militare, drone şi nave în jurul insulei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.