China a criticat apelurile făcute de unele delegaţii COP27 pentru ca Taiwanul să fie inclus în procesul anual de negocieri climatice, relatează Reuters.
Folosind o declaraţie privind ”dreptul la replică” la sfârşitul unei zile întregi în care au fost susţinute discursuri la conferinţa de la Sharm el-Sheikh, China a îndemnat summitul să respecte ”Principiul O Singură China” în temeiul căruia consideră Taiwanul ca parte a Chinei.
”Există o singură China în lume, iar Taiwainul este o parte inalienabilă a Chinei”, a declarat un membru al delegaţiei chineze în sala principală a plenului, potrivit declaraţiilor traduse.
China pretinde că Taiwanul este guvernat democratic ca fiind teritoriul său. Guvernul Taipeiul respinge pretenţiile de suveranitate ale Beijingului.
China a lansat exerciţii militare în apropierea Taiwanului în luna august, după ce reprezentanta Camerei Reprezentanţilor USA Nancy Pelosi a vizitat Taipeiul. Beijingul a lansat rachete în apropierea insulei.
Ministrul Mediului din Guatemala, Gerson Elias Barrios Garrido, a lăudat ajutorul oferit de Taiwan Guatemalei în privinţa adaptării la temperaturile în creştere.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.