Ministerul chinez al Afacerilor de Externe acuză NATO că ”a dat peste cap” Europa şi ”a stârnit conflicte în regiunea Asia-Pacific”, după ce ministrul britanic de Externe, Liz Truss, a avertizat China că ar trebui ”să respecte normele internaţionale”, relatează The Guardian.
Într-un discurs susţinut la Mansion House în Londra, miercuri, Liz Truss a transmis un avertisment direct Chinei.
”Ţările trebuie să respecte normele. Inclusiv China”, a afirmat Truss.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Wang Wenbin, un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, a respins, joi, avertismentele lui Truss şi a acuzat NATO că cere altor ţări să respecte normele de bază, în timp ce alianţa ”a purtat războaie fără motiv şi a lansat bombe în state suverane, ucigând şi strămutând civili nevinovaţi”.
”NATO, o organizaţie militară din Atlanticul de Nord, a venit în ultimii ani în regiunea Asia-Pacific ca să îşi demonstreze puterea şi să stârnească conflicte”, a spus Wang.
”NATO a dat peste cap Europa. Încearcă acum să încurce regiunea Asia-Pacific şi chiar întreaga lume?”, a continuat el.
De asemenea, Beijingul se opune ferm faptului că poate fi creată o legătură între războiul din Ucraina şi relaţiile sale cu Moscova şi a precizat că va apăra drepturile persoanelor şi companiilor chineze. Joi, Wang a spus că poziţia Chinei cu privire la conflict a fost ”consecventă şi clară”.
”Întotdeauna am luat decizii independente bazate pe fondul cazului”, a spus el, fără a adăuga alte detalii.
Truss a acuzat anterior China şi Rusia că sunt ”agresori care lucrează în comun”, declarând jurnaliştilor australieni că nu exclude posibilitatea ca Beijingul să folosească invazia Rusiei drept o oportunitate de a lansa propriul act de agresiune.
Avansul economic şi militar al Chinei în ultimii 40 de ani este considerat a fi unul dintre cele mai semnificative evenimente geopolitice, alături de căderea Uniunii Sovietice în 1991, care a pus capăt Războiului Rece, relatează Reuters.
Însă Truss a subliniat că progresul său viitor nu este inevitabil.
”Nu vor continua să avanseze dacă nu vor respecta regulile. China are nevoie de comerţ cu G7. Noi (Grupul celor Şapte) reprezentăm aproximativ jumătate din economia globală. Şi avem opţiuni”, a clarificat ea.
”Am arătat în cazul Rusiei tipul de alegeri pe care suntem pregătiţi să le facem atunci când regulile internaţionale sunt încălcate”, a argumentat ministrul britanic de Externe.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.