CERN, Organizaţia Europeană pentru Cercetare Nucleară, a anunţat că suspendă participarea oamenilor de ştiinţă CERN la toate comitetele ştiinţifice ale instituţiilor situate în Federaţia Rusă şi Republica Belarus.
Potrivit unui comunicat oficial al instituţiei, ca răspuns la invazia militară a Ucrainei de către Federaţia Rusă, cele 23 de state membre ale CERN au decis astăzi că suspendă participarea oamenilor de ştiinţă CERN la toate comitetele ştiinţifice ale instituţiilor situate în Federaţia Rusă şi Republica Belarus şi invers.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
CERN anulează toate evenimentele organizate în comun între CERN şi instituţiile situate în Federaţia Rusă şi Republica Belarus, suspendă acordarea de contracte de asociere ca membri asociaţi ai personalului CERN oricăror persoane noi afiliate la instituţiile de origine din Rusia şi Belarus.
În ceea ce priveşte relaţiile cu Institutul Comun de Cercetare Nucleară (JINR), cu care CERN deţine statutul de Observator reciproc, Consiliul CERN a decis: să suspende participarea oamenilor de ştiinţă CERN la toate comitetele ştiinţifice JINR şi invers; să suspende sau, în lipsă, să anuleze toate evenimentele organizate în comun între CERN şi JINR. CERN nu se va angaja în noi colaborări cu JINR până la o nouă notificare iar statutul de Observator al JINR la Consiliu este suspendat şi CERN nu va exercita drepturile rezultate din statutul său de Observator la JINR, până la o nouă notificare.
Cele 23 de state membre ale CERN îşi reiterează condamnarea, în cei mai fermi termeni, a invaziei militare a Ucrainei de către Federaţia Rusă şi condamnă cu fermitate declaraţiile acelor institute ruse care şi-au exprimat sprijinul pentru invazia ilegală a Ucrainei.
Consiliul CERN a subliniat că atacul neprovocat şi premeditat asupra Ucrainei a provocat pierderi de vieţi omeneşti pe scară largă şi o criză umanitară. Prin urmare, Consiliul a subliniat că deciziile sale sunt luate pentru a-şi exprima solidaritatea cu poporul ucrainean şi angajamentul faţă de ştiinţă pentru pace.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.