Cel puţin două persoane au fost ucise şi una rănită la Kiev într-un atac rusesc care a avut loc miercuri dimineaţă, a scris primarul Vitali Kliciko pe aplicaţia de mesagerie Telegram, în timp ce resturi de la ţinte distruse de apărarea antiaeriană au căzut pe mai multe clădiri din capitala Ucrainei, relatează The Guardian.
Cadavrele a două persoane au fost găsite într-o clădire nerezidenţială, iar o persoană a fost rănită de cioburi de sticlă, a spus Kliciko.
Mai multe clădiri au luat foc, potrivit primarului. El nu a precizat dacă resturile provin de la rachete sau de la drone.
La Kiev s-au auzit explozii încă din primele ore ale zilei de miercuri. Un reporter AFP a auzit cel puţin trei explozii puternice în centrul Kievului în jurul orei 5 dimineaţa, ora locală (şi a României).
Cele două persoane care au murit sunt din cartierul Şevcenkivski din Kiev, a precizat Serghii Popko, şeful administraţiei militare a oraşului. Administraţia militară regională avertizase anterior cu privire la un atac cu rachete şi a spus că apărarea antiaeriană este în acţiune.
Serviciile de urgenţă acţionează şi în cartierul Darnîţki din sudul capitalei, unde resturi au căzut pe un centru comercial, a scris Popko pe Telegram.
CITEȘTE ȘI Drone ucrainene au atacat o bază aeriană rusă în apropiere de Estonia şi patru avioane au fost avariate. Moscova afirmă că a distrus patru ambarcaţiuni ucrainene de atac rapid care transportau până la 50 de paraşutişti într-o operaţiune în Marea NeagrăNight in Kyiv was rough. Friends were writing it was very loud. 2 dead, 1 wounded. This is Kyiv after Russian missile and drone attack pic.twitter.com/iePZhCATR1
— Iuliia Mendel (@IuliiaMendel) August 30, 2023
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.