Varianta Delta a devenit tulpina dominantă de Covid-19 în Statele Unite, potrivit unei modelări de date efectuată de Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC), transmite Reuters.
Estimările CDC arată că varianta Delta a devenit dominantă în ţară pe parcursul a două săptămâni încheiate pe 3 iulie, 51,7% din cazuri fiind legate de această variantă care a fost identificată pentru prima oară în India.
Proporţia cazurilor legate de varianta Alpha, identificată prima oară în Marea Britanie şi care a fost dominantă în Statele Unite până acum, a scăzut la 28,7%.
Varianta Delta, care devine dominantă în multe ţări, se transmite mai uşor decât versiunile precedente de coronavirus şi poate provoca forme mai grave de boală, în special în rândul tinerilor. Această variantă este prezentă în toatele state americane, au spus oficialii din sectorul sănătăţii.
Marţi, preşedintele american Joe Biden i-a încurajat pe toţi americanii nevaccinaţi împotriva Covid-19 să se vaccineze, pentru a se proteja de varianta mai contagioasă.
Datele preliminare arată că vaccinurile fabricate de Pfizer şi BioNTech, AstraZeneca şi Moderna protejează în mare parte împotriva variantei Delta, concentraţia de anticorpi care neutralizează virusul fiind oarecum mai redusă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.