Cazul straniu al dispariţiei unei fetiţe de 11 ani din Carolina de Nord, Mădălina Cojocari, a cărei mamă este originară din Republica Moldova, continuă să fie în atenţia publică din SUA, unde FBI a dat publicităţii, marţi, imagini video datând din 21 noiembrie, despre care se crede că sunt ultimele în care a fost surprinsă copila, a cărei dispariţie a fost anunţată de părinţi abia după trei săptămâni.
FBI a publicat marţi o înregistrare video cu Mădălina Cojocari care arată ultimul loc public unde a fost surprinsă acesteia înainte de a dispărea. Videoclipul de 20 de secunde o arată pe eleva de clasa a VI-a purtând un tricou şi un rucsac, aranjându-şi colierul şi părul în timp ce coboară din autobuzul şcolar cu puţin timp înainte de ora 17:00, la 21 noiembrie. Înregistrarea video a avut loc cu două zile înainte ca ea să fie văzută ultima dată pe 23 noiembrie, notează FOX News.
"Este cea mai recentă confirmare independentă pe care o au anchetatorii cu momentului în care Madalina ar fi fost văzută ultima dată. Ea a coborât din autobuz pe 21-11-22, la ora 16:59. Căutăm martori suplimentari din afara familiei pentru a restrânge cronologia exactă a momentului în care a dispărut”, a anunţat FBI Charlotte (statul Carolina de Nord) într-o postare pe Twitter.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
This is the last time investigators have independent confirmation of when Madalina was last seen. She got off the bus on 11-21-22, at 4:59 p.m. We are seeking additional witnesses outside of the family to narrow down the exact timeline of when she disappeared. #FindMadalina pic.twitter.com/dkStKHmjjB
— FBI Charlotte (@FBICharlotte) December 20, 2022
Videoclipul a fost distribuit marţi după-amiază şi a fost ulterior fixat în partea de sus a paginii de Twitter a FBI Charlotte, în timp ce căutările disperate ale fetei continuă.
Între timp, poliţia din Carolina de Nord i-au arestat pe tatăl vitreg şi pe mama fetiţei, iar FBI s-a alăturat investigaţiilor începute de poliţia din oraşul Cornelius şi Departamentul de investigaţii al statului Carolina de Nord.
"Departamentul de Poliţie din Cornelius, FBI şi SBI (Biroul de Investigaţii al Statului Carolina de Nord) continuă ancheta pentru găsirea Madalinei Cojocari, în vârstă de 11 ani", a declarat marţi după-amiază Departamentul de Poliţie din Cornelius într-un comunicat.
Mădălina are o înălţime de 1,47 metri, părul şaten şi cântăreşte 40 de kilograme.
Minora a fost văzută ultima dată la domiciliul ei din Cornelius în seara zilei de 23 noiembrie, dar a fost dată dispărută abia trei săptămâni mai târziu, pe 15 decembrie.
Angajaţii şcolii la care învăţa copila au contactat-o pe mama sa, Diana Cojocari, în mai multe rânduri pentru a se informa de ce Mădălina lipseşte de la şcoală. După contacte repetate, Diana Cojocari a mers la Bailey Middle School pe 15 decembrie 2022 şi a raportat ofiţerului de resurse şcolare că Mădălina a dispărut.
Sâmbătă, 17 decembrie, poliţia din Cornelius i-a arestat pe tatăl vitreg al fetei, Christopher Palmiter, în vârstă de 60 de ani, şi pe mama acesteia, Diana Cojocari, pentru că nu au raportat dispariţia copilului mai devreme de 15 decembrie şi în felul acesta au împiedicat ancheta.
Luni, biroul FBI din Charlotte a declarat că şi-a extins zona de căutare pentru a include Lacul Cornelius, o zonă situată la vest de oraş.
Marţi, mama fetiţei, Diana Cojocari, în vârstă de 37 de ani, a fost prezentată instanţei, iar tribunalul a decis să majoreze suma cauţiunii de la 100.000 de dolari la 250.000 de dolari, pentru a accepta eliberarea ei sub control judiciar. Tatăl vitreg al fetei, Christopher Palmiter, are un avocat din oficiu, iar suma pentru cauţiune a fost stabilită la 200.000 de dolari.
Autorităţile americane au pus până acum cap la cap datele care se cunosc în acest caz şi au stabilit următoarea cronologie a faptelor, potrivit presei americane:
Luni, 12 decembrie - Oficialii de la şcoala unde învăţa Mădălina au mers la domiciliul fetiţei pentru a vedea de ce aceasta lipseşte de luni, 21 noiembrie. Nu li s-a răspuns la uşă, aşa că au lăsat un aviz pentru absenţe.
Miercuri, 14 decembrie - Mama Mădălinei, Diana Cojocari, îl sună pe consilierul şcolar şi solicită o întâlnire în legătură cu fiica sa. Diana i-ar fi spus consilierului că o va aduce pe Mădălina la şcoală joi şi va discuta despre absenţe.
Ofiţerul pentru resurse şcolare vorbeşte cu Diana Cojocari, iar mama îi spune că a văzut-o ultima dată pe Mădălina la 23 noiembrie la ora 22:00. Ea susţine că Mădălina a intrat atunci în camera ei pentru a se culca.
Femeia mărturiseşte că ea şi soţul ei, Christopher Palmiter, s-au certat în acea noapte, iar în dimineaţa următoare el a plecat la casa familiei lui, în Michigan, pentru a lua nişte lucruri.
Mama spune că s-a dus să o verifice pe Madalina în jurul orei 11:30, pe 24 noiembrie, şi a observat că fata nu era în camera ei. Femeia susţine că a aşteptat apoi până sîmbătă, 26 noiembrie, la ora 19.00, când soţul său s-a întors acasă, crezând că a plecat cu el. Când l-a întrebat unde este Mădălina, acesta a spus că nu ştie. El susţine că nu a văzut-o pe Madalina în ziua în care a plecat de acasă şi crede că ultima dată când a văzut-o a fost cu o săptămână înainte de călătoria sa.
Întrebată de ce nu a raportat dispariţia Madalinei, mama a declarat că se temea că ar putea începe un conflict între ea şi soţul ei.
Joi, 15 decembrie - Diana Cojocari raportează oficial că Mădălina a dispărut.
Sâmbătă, 17 decembrie - Cei doi soţi sunt arestaţi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.