Căpitanul Tom Moore, care a strâns aproximativ 30 de milioane de lire sterline pentru Serviciul Naţional de Sănătate (NHS), a fost avansat în grad de colonel la cea de-a 100-a aniversare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit presei britanice, veteranul de război a primit titlul onorific de colonel, joi, cu ocazia centenarului, în semn de recunoaştere a eforturilor lui de a strânge aproximativ 30 de milioane de lire sterline pentru a sprijini NHS.

Moore, care a devenit imaginea Army Foundation College din Harrogate, a primit şi peste 125.000 de felicitări, iar regina Elizabeth II îi va trimite joi un mesaj.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Veteranul a spus că este „chiar extraordinar” că împlineşte 100 de ani. „Este şi mai extraordinar că se întâmplă asta cu atât de mulţi binevoitori şi sunt uimit de răspunsul primit de plimbările mele”.

În urmă cu câteva săptămâni, Tom Moore a atras atenţia cu iniţiativa sa de a strânge 1.000 de lire sterline pentru NHS făcând o sută de ture de grădină până ce va împlini 100 de ani. 

Cele o sută de ture au fost finalizate la jumătatea lunii, fiind salutat de garda de onoare, iar la acel moment strânsese 12 milioane de dolari. Donaţiile au continuat să vină, iar în prezent au depăşit 29 de milioane de lire sterline.

Vineri, el a devenit cel mai în vârstă artist care a ajuns pe primul loc în topul britanic al single-urilor. Reuşita lui se datorează coverului „You’ll Never Walk Alone”, înregistrat în colaborare cu Michael Ball şi corul NHS Voices of Care.

Poşta regală britanică a transmis că va vopsi o cutie poştală din apropierea casei lui în albastrul NHS şi că, pentru a marca aniversarea lui, a folosit timbre dedicate. 

Tom Moore a reprimit o distincţie Defence Medal, pentru că a luptat în Al Doilea Război Mondial, înlocuind-o astfel pe cea pe care a pierdut-o.

Născut în 1920, el a fost inginer înainte de a se înrola şi a fost trimis în India şi Birmania (Myanmar).

Ministrul apărării Ben Wallace a transmis: „Căpitanul Tom este o sursă de inspiraţie şi sunt absolut încântat că armata l-a omagiat într-un mod adecvat. El nu întruchipează doar spiritul comunităţii noastre incredibile de veterani, ci şi al determinării acestei naţiuni”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.