Mai mult de 750 de morminte neidentificate au fost descoperite în timpul săpăturilor din situl unui fost pensionat autohton din provincia Saskatchewan, în vestul Canadei, a anunţat joi şeful comunităţii indigene Cowessess, potrivit AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Am început săpăturile prin georadar pe 2 iunie 2021 şi ieri am găsit 751 de morminte nemarcate", a anunţat şeful Cadmus Delorme într-o conferinţă de presă, după această nouă descoperire din Marieval, a doua în mai puţin de o lună în vestul ţării. 

"Nu este o groapă comună, sunt morminte neidentificate", a adăugat el, precizând că "unele au putut fi identificate în trecut dar "reprezentanţii Bisericii Catolice au îndepărtat pietrele", un gest criminal în Canada potrivit lui Delorme. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Săpăturile în jurul acestei foste şcoli din Marieval au început la sfârşitul lui mai, dar descoperirea rămăşiţelor a 215 elevi îngropaţi în situl unui fost pensionat autohton, cel de la Kamloops, în Columbia Britanică, cea mai vestică provincie din Canada.       

Şeful Federaţiei Naţiunilor Indigene Suverane din Saskatchewan, Bobby Cameron, a denunţat "o crimă contra umanităţii, o agresiune contre primelor naţiuni". 

"Singura crimă pe care am comis-o vreodată a fost să ne naştem indigeni", a afirmat într-o conferinţă de presă, solicitând Guvernului şi Bisericii să coopereze. 

"Vom găsi alte corpuri şi nu ne vom opri până când nu vom găsi toţi copiii", a precizat el.                

În jur de 150.000 de copii amerindieni, metişi şi inuiţi au fost înscrişi cu forţa în anii 1990 în 139 din aceste pensionate în ţară, unde au fost despărţiţi de familiile, limba şi cultura lor. 

Mulţi dintre ei au fost maltrataţi, supuşi la abuzuri sexuale şi mai mult de 4.000 au murit în aceste şcoli, potrivit unei comisii de anchetă, care a concluzionat un adevărat "genocid cultural" comis de Canada. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.