Campania vicepreşedintelui american Kamala Harris a declarat luni că a strâns 81 de milioane de dolari în primele 24 de ore după ce a anunţat că va încerca să obţină nominalizarea democrată la prezidenţiale, relatează CNN.
Într-o declaraţie, aceasta a afirmat că suma "reflectă banii strânşi în cadrul campaniei, al Comitetului Naţional Democrat şi al comitetelor comune de strângere de fonduri".
Purtătorul de cuvânt al campaniei lui Harris, Kevin Munoz, a numit suma strânsă o "revărsare istorică de sprijin" pentru vicepreşedinte.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Revărsarea istorică de sprijin pentru vicepreşedintele Harris reprezintă exact genul de energie şi entuziasm popular care câştigă alegerile", a declarat Munoz.
Luni, Harris a lăudat moştenirea preşedintelui Joe Biden în timp ce a rostit o alocuţiune la un eveniment organizat la Casa Albă, în prima sa apariţie publică de când Biden şi-a încheiat candidatura pentru realegere şi a anunţat că o susţine pe Harris.
CITEȘTE ȘI Kamala Harris obţine sprijinul important al lui Nancy Pelosi pentru candidatura sa la Casa AlbăArticolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.