O sută patruzeci de persoane au murit de holeră, din octombrie 2021, în Camerun, unde au fost înregistrate peste 7.000 de cazuri de la reapariţia acestei boli, a anunţat, miercuri, prim-ministrul, Joseph Dion Ngut, potrivit Le Figaro.
Holera, o boală diareică acută, de care se poate muri în câteva ore în lipsa tratamentului, reapare periodic în Camerun, o ţară din Africa Centrală cu o populaţie de peste 25 de milioane de locuitori.
”Situaţia epidemiologică actualizată arată, din octombrie 2021, un total de 7.287 de cazuri notificate, inclusiv 140 de decese”, a scris Joseph Dion Ngute într-un comunicat de presă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
O evaluare anterioară a fost în martie de 62 de morţi cu aproape 2.100 de cazuri.
”Trei regiuni continuă să înregistreze noi pacienţi”, a adăugat prim-ministrul, precizând că aceste regiuni sunt Litoralul, cu capitala Douala, capitala economică, Vestul şi Sud-Vestul anglofon.
O campanie de vaccinare este planificată pentru începutul lunii iunie în ţară, a anunţat guvernul.
Revenirea anterioară a holerei a ucis 66 de persoane în Camerun, între ianuarie şi august 2020.
La începutul anului 2021, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a estimat că au existat 1,3 până la 4 milioane de cazuri de holeră în fiecare an şi 21.000 până la 143.000 de decese din această cauză, la nivel mondial.
”Vaccinurile orale sigure împotriva holerei ar trebui utilizate împreună cu alimentarea cu apă şi canalizare îmbunătăţite pentru a limita focarele de holeră şi pentru a promova prevenirea în zonele cunoscute a fi expuse riscului ridicat”, potrivit organizaţiei ONU.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.