Cabinetul de război din Israel a fost de acord să trimită, vineri, o echipă de negociere, condusă de directorul Mossad David Barnea, la Paris, pentru a purta discuţii privind o potenţială încetare a focului şi un acord privind eliberarea de ostatici, a afirmat un oficial israelian, potrivit CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Echipa de negociere ar urma să fie mandatată să poarte negocieri reale, nu doar să asculte propuneri cum a făcut la întâlnirile de la Cairo de săptămâna trecută, a spus oficialul.

Întregul cabinet israelian ar urma să voteze asupra acestui lucru, pentru a oferi aprobarea finală privind deplasarea.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Directorul CIA Bill Burns şi omologii egiptean şi din Qatar sunt aşteptaţi, vineri, la Paris, pentru discuţii, au declarat, miercuri, pentru CNN, două surse care cunosc planurile. Guvernul israelian trebuia să îşi confirme participarea.

Decizia a venit în timpul unei reuniuni a cabinetului de război, joi noapte, la finalul unei zile în care coordonatorul pentru Orientul Mijlociu al preşedintelui SUA Joe Biden, Brett McGurk, s-a întâlnit cu înalţi oficiali israelieni, inclusiv cu premierul Benjamin Netanyahu.

Oficialul israelian a afirmat că Guvernul din Israel aştepta confirmarea că medicamentele au ajuns la ostaticii din Gaza înainte de a fi de acord să se reîntoarcă la masa negocierilor.

Această dovadă, alături de indicii pozitive în urma discuţiilor de la Cairo de miercuri şi influenţelor din partea oficialilor SUA, au făcut ca în final Israelul să fie de acord să trimită o echipă de negociere la Paris.

Aceasta vine după ce CNN a relatat că administraţia Biden luptă contratimp pentru a asigura o încetare a focului în războiul Israel-Hamas înainte de Ramadan, luna viitoare, iar oficiali din SUA cred că eliberarea a peste 100 de ostatici israelieni din Gaza este singurul mod plauzibil să aducă prima pauză în conflictul mortal de la un armistiţiu de şapte zile, la finalul lui noiembrie.

Deasupra discuţiilor privind ostaticii planează ameninţarea Israelului de a lansa o ofensivă la Rafah, în sudul Gaza, unde au fugit peste un milion de palestinieni strămutaţi. Oficialii SUA au avertizat direct Israelul să nu înainteze mai mult în sud fără a garanta siguranţa acelor civili.

Lideri ai Hamas s-au aflat, în această săptămână, la Cairo, unde s-au întâlnit cu oficiali egipteni pentru a încerca să obţină progrese în ceea ce priveşte acordul, după ce Netanyahu a respins cele mai recente propuneri ale grupării militante ca ”iluzorii”.

Printre cele mai mari obstacole, afirmă persoane care cunosc discuţiile, au fost cererile Hamas privind eliberarea a circa 1.500 de prizonieri în prima fază, ca trupele israeliene să plece din Gaza şi negocieri care să ducă la un sfârşit formal al războiului.

Joi, liderul politic al Hamas Ismail Haniyeh şi-a încheiat călătoria de trei zile în Egipt, unde s-a întâlnit cu şeful spionajului egiptean generalul maior Abbas Kamel. Ei au discutat despre situaţia din Gaza şi un potenţia schimb de ostatici-prizonieri, a arătat, vineri, Hamas.

Primul acord privind ostatici, la finalul lui noiembrie, a adus eliberarea a zeci de ostatici luaţi captivi de Hamas în 7 octombrie şi un armistiţiu de o săptămână. De la finalul acestui armistiţiu, în urmă cu trei luni, numărul victimelor civile a urcat în Gaza, la fel şi condamnarea globală a operaţiunii militare a Israelului şi presiunea politică asupra administraţiei Biden de a cere un sfârşit al războiului.

Mize mari

Israelul a avertizat că, dacă nu se ajunge la o înţelegere cu privire la ostatici până la începutul Ramadanului, în 10 martie, armata israeliană va continua cu ofensiva sa planificată la Rafah, în pofida creşterii numărului solicitărilor internaţionale de abţinere.

În timpul unei reuniuni la sediul Ministerului Apărării din Tel Aviv, ministrul Apărării , yoav Gallant, a declarat, joi, că israelul ”extinde” autoritatea deţinută de negociatori şi că Forţele de Apărare ale Israelului ”se pregătesc să continue operaţiunile terestre intense”, potrivit unui comunicat al cabinetului său.

Rafah este ultimul refugiu pentru palestinienii care fug de bombardamentele Israelului şi peste 1,5 milioane de persoane sunt înghesuite într-un oraş de corturi de lângă graniţa cu Egiptul, familiile trăind cu lipsa severă a alimentelor, apei, medicamentelor şi adăpostului.

În ultimele săptămâni, armata israeliană a înăsprit atacurile aeriene asupra unor părţi din centrul şi nordul Gaza. Familii întregi au dispărit şi adăposturile pentru cei strămutaţi au fost puse la pământ. Sute de mii de civili strămutaţi care au găsit refugiu în spitale sunt acum din nou pe fugă – în timp ce facilităţile medicake din enclavă sunt zdrobite sub bombardamente sau asediate.

Joi seară, cel puţin 23 de oameni au murit în urma unor lovituri aeriene ale Israelului în centrul Gaza, potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza condusă de Hamas. Ministerul nu a oferit alte detalii, dar a afirmat că bilanţul morţilor ar putea să crească.

CNN a precizat că nu poate verifica în mod independent numărul victimelor de la sol şi a cerut precizări de la armata israeliană cu privire la atacuri.

Acesta vine după atacuri israeliene pe tot parcursul săptămânii, în urma cărora au murit cel puţin 118 palestinieni în decurs de 24 de ore, miercuri, potrivit Ministerului Sănătăţii. Printre cei morţi se află un medic renumit şi fiica sa, un avocat pentru drepturile omului şi un arbitru internaţional de fotbal.

Unul dintre ultimii medici de la spitalul Nasser din Khan Younis, în sudul Gaza, a descris o situaţie ”disperată şi catastrofală”, fără ”electricitate, oxigen, încălzire, foarte puţină hrană şi apă”, după ce forţele israeliene au făcut o razie în complex săptămâna trecută.

Israelul şi-a lansat ofensiva militară după ce atacurile din 7 octombrie, conduse de Hamas, în sudul Israelului, au dus la moartea a circa 1.200 de persoane. Atacurile israeliene în Gaza au ucis cel 29.313 Palestinieni şi au rănit cel puţin 69.333, potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.