Luiz Inacio Lula da Silva, preşedintele de stânga al Braziliei în perioada 2003-2010, a fost reales la conducerea ţării, el câştigând duminică al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, în care l-a înfruntat pe conservatorul Jair Bolsonaro, relatează AFP.
Considerat de mai multe luni favoritul scrutinului, Lula a obţinut 50,83 la sută din totalul voturilor. Bolsonaro, preşedintele în exerciţiu, a obţinut 49,17 la sută.
Lula revine astfel la putere, după ce a condus ţara în perioada 2003-2010.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
“Brazilia revine!”, a spus Lula, în vârstă de 77 de ani, după ce a câştigat alegerile. “Începând de la 1 ianuarie, voi guverna pentru cei 215 milioaane de brazilieni şi braziliene, nu doar pentru cei care au votat pentru mine. Nimeni nu vrea să trăiască într-o ţară divizată, în stare de război continuu. Această ţară are nevoie de pace şi de unitate. Nu există două Brazilii, suntem un singur popor”, a precizat el.
Campania electorală a celor doi candidaţi s-a desfăşurat într-o atmosferă brutală, ei insultându-se copios în timp ce reţelele de socializare, unica sursă de informare pentru majoritatea celor 170 de milioane de utilizatori brazilieni, propagau valuuri de dezinformare. Bolsonaro l-a caracterizat pe Lula drept “hoţ”, “fost deţinut”, “alcoolic”, “ruşine naţională”. Acesta din urmă a reacţionat: “pedofil”, “canibal”, “mic dictator”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.