Boris Johnson şi-a cerut scuze duminică că nu a putut realiza Brexitul pe 31 octombrie, aşa cum promisese şi a susţinut acordul său de ieşire din Uniunea Europeană criticat de Donald Trump, potrivit AFP.
Întrebat de o jurnalistă de la Sky News dacă şi-ar cere scuze în faţa membrilor Partidului Conservator pentru că nu şi-a ţinut promisiunea, Johnson a răspuns "bineînţeles".
Ajuns la putere în iulie, promiţând Brexitul "oricât ar costa" pe 31 octombrie, Boris Johnson a jurat că ar prefera să fie mai degrabă "mort pe fundul unei gropi" decât să ceară o nouă amânare.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Dar el a trebuit să facă un pas înapoi şi să ceară un nou termen până la 31 ianuarie, acordul său negociat cu Bruxellesul nereuşind să treacă de Parlament.
Şeful guvernului britanic şi-a exprimat duminică "profundele sale regrete".
Liderul conservator l-a criticat de altfel pe preşedintele american Donald Trump, prietenul şi aliatul său, care a apreciat joi la postul de radio britanic LBC, că acordul negociat cu Uniunea Europeană nu ar permite încheierea "unui acord comercial cu Regatul Unit".
"Nu doresc să-l denigrez pe preşedinte, dar în această privinţă el comite o eroare evidentă. Oricine priveşte acordul nostru poate constata că este un acord excelent", a declarat Boris Johnson.
Boris Johnson a mai declarat că el nu vede "niciun motiv" pentru a prelungi perioada de tranziţie după Brexit dincolo de data prevăzută în decembrie 2020, apreciind că negocierile comerciale "ar trebui să fie extrem de simple".
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.