Premierul britanic Boris Johnson a promis marţi să facă ”foarte curând” noi propuneri Bruxellesului cu privire la Brexit, dar fără să explice cum intenţionează să rezolve problema frontierei irlandeze şi atrăgându-şi o serie de reacţii dure, relatează AFP.
Cu mai puţin de o lună înaintea datei prevăzute a unei ieşiri din Uniunea Eurpeană (UE), pe care a promis să o realizeze cu orice preţ,, asupra şefului Guvenului se exercită presiuni să-şi detalieze intenţiile cu privire la felul în care intenţionează să evite un Brexit fără acord (”no dela”), cu consecinţe potenţial dueroase pentru economia britanică.
Bruxellesul şi Londra nu reuşesc să se pună de acord asupra unor alternative concrete la ”plasa de siguranţă” (”backstop”), un mecanism menit să evite o reimpunere a unei frontiere fizice în Irlanda între provincia britanică din Nord şi republica membră a UE în sud, după Brexit.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Vom face o propunere foarte bună, o vom face formal foarte curând”, a declarat Boris Johnson pentru BBC, la Manchester, unde se desfăşoară Congresul anual al Partidului Conservator.
Potrivit postului irlandez de telviziune RTE, Guvernul intenţionează să organizeze controale vamale la mai mulţi kilometri de frontieră, în centre speciale.
Bunurile transportate dintr-un loc în altul vor fi supravegheate în timp real prin telefonul mobil sau cu ajutorul unor dispozitive de localizare îmbarcate în camioane, potrivit unui plan informal al Londrei citat de RTE.
CENTRE DE VĂMUIRE
Boris Johnson a dezminţit că planul său include ”centre de vămuire”, recunoscând însă că va trebui să aibă loc controale, dacă Regatul Unit părăseşte Uniunea Vamală şi piaţa unică.
Aceasta este pur şi ”simplu realitatea”, a declarat el
Întrebat de deputaţi, în Parlament, marţi, secretarul de stat însărcinat cu Brexitul James Duddridge a dat asigurări că Guvenul nu are ”niciun plan cu privire la controale fizice la frontieră”.
El a declarat că ”aceste documente tehnice nu sunt poziţiile noastre finale în faţa Comisiei” Europene (CE), ci ”documente de lucru”.
Conducători ai Comisiei Europene au refuzat să comenteze dezvăluirile RTE, însă aceste divulgări au fost criticate ca implicând întoarcerea la o frontieră.
De partea irlandeză, ministrul de Externe Simon Coveney a respins aceste planuri.
”Este timpul ca UE să primească o ofertă serioasă de la Guvernul britanic, pentru ca un acord să poată fi încheiat în octombrie. Irlanda de Nord şi Irlanda merită mai mult”, a scris el pe Twitter.
Intervievată de BBC, Mary Lou McDonald, şefa partidului republican Sinn Fein, care militează în favoarea unei reunificări a Irlandei, a denunţat propunerile care au ajuns în presă, apreciind că acest lucru ”sabotează” procesul de pace în Irlanda de Nord.
În 1998, semnarea Acordului din Vinerea Mare a pus capăt celor trei decenii de ”tulburări” în Irlanda de Nord, violenţe care au opus republicani naţionalişti (catolici), susţinătorii reunificării Irlandei, şi loialişti unionişti (protestanţi), apărătorii rămânerii în Coroana britanică.
Irlanda se teme de o reizbucnire a violenţei, în cazul unei reapariţii a unei frontiere terestre şi unor controale între cele două Irlande.
Preşedintele Comisiei Afacerilor Externe din Parlamentul german Norbert Röttgen a apreciat pe Twitter că planurile lui Boris Johnson ”nu sunt serioase şi încalcă legea”.
MAI MULT DE DOUĂ SĂPTĂMÂNI
Marţi, Boris Johnson şi-a reafirmat voinţa de a realiza Brexitul la 31 octombrie, un termen amânat în două rânduri, în pofida faptului că Parlamentul a adoptat o lege care îl obligă să ceară o nouă amânare în cazul în care nu obţine un acord cu UE până la 19 octombrie, imediat după viitorul summit europeen de la 17-18 octombrie.
”Ne mai rămâne doar un pic mai mult de două săptămâni şi nu nu există soluţii credibile pe masă”, a deplâns la RTE secretara de stat irlandeză însărcinat cu Europa Helen McEntee.
Boris Johnson a anunţat că lucrează ”foarte dur” la obţinerea unui acord şi a dat asigurări că s-au înregistrat progrese.
Liderul conservator a subliniat că Londra a făcut o ”mare concesie” acceptând ca Irlanda de Nord şi Republica Irlanda să aibă aceleaşi reglementări în domeniul agroalimentar.
În privinţa schimburilor agricole, ”deciziile în domeniul regulilor sanitare şi fitosanitare vor continua să fie luate la Bruxelles, fără ca Regatul Unit să aibă de spus vreun cuvânt”, a deplâns el.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...