Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, şi ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, au vorbit mai puţin de 10 minute, joi, în marja reuniunii G20 de la New Delhi, potrivit unui oficial al Departamentului de Stat al SUA. Este prima întâlnire faţă în faţă a şefilor diplomaţiei de la Washington şi Moscova de la invazia rusă din Ucraina, în urmă cu mai bine de un an, relatează The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Blinken i-a spus lui Lavrov că Washingtonul este pregătit să susţină apărarea Ucrainei atât timp cât va fi nevoie, a declarat oficialul american. De asemenea, şeful diplomaţiei americane a cerut Moscovei să revină asupra deciziei de a-şi suspenda participarea la tratatul nuclear New START şi să-l elibereze pe cetăţeanul american reţinut de Moscova Paul Whelan.

"Secretarul de stat a considerat că scopul a fost de a transmite direct aceste trei mesaje, pe care le vedem ca promovând interesele noastre”, a declarat oficialul Departamentului de Stat. "Rămânem mereu cu speranţa că ruşii vor reveni asupra deciziei lor şi vor fi pregătiţi să se angajeze într-un proces diplomatic care poate duce la o pace corectă şi durabilă, dar nu aş spune că după această întâlnire ar fi de aşteptat ca lucrurile să se schimbe pe termen scurt”, a adăugat diplomatic.

Serghei Lavrov nu a menţionat nimic despre întâlnirea avută cu Blinken în timpul declaraţiei de presă pe care a susţinut-o după reuniunea de joi a miniştrilor de externe din cadrul G20, grupul ce reuneşte ţările cu cele mai dezvoltate economii.

Purtătoarea de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova, a confirmat însă că întâlnirea a avut loc. "Blinken a vrut să ia legătura cu Lavrov. Pe drum, în timp ce se deplasau către a doua sesiune a Celor Douăzeci, a cu vorbit Serghei Viktorovici (Lavrov). Nu a fost vorba de convorbiri, întâlnire etc.", a declarat ea pentru CNN.

Ultima dată când Blinken şi Lavrov s-au întâlnit personal a fost înainte de invazia rusă din 24 februarie 2022.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

La reuniunea miniştrilor de externe din G20, găzduită joi de New Delhi, Statele Unite şi aliaţii lor europeni s-au contrat cu Rusia în legătură cu războiul din Ucraina, părţile rivale acuzându-se reciproc de destabilizarea lumii. Statele Unite şi aliaţii lor europeni au îndemnat ţările din Grupul celor 20 (G20) să menţină presiunea asupra Moscovei pentru a pune capăt conflictului, aflat acum în cel de-al doilea an. Rusia a ripostat, acuzând Occidentul că a transformat activitatea pe agenda G20 într-o "farsă" şi a declarat că delegaţiile occidentale au vrut să transfere asupra Moscovei responsabilitatea pentru eşecurile lor economice.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.