Bilanţul victimelor în urma surpării imobilului rezidenţial Champlain Towers, la Surfside, în apropiere de Miami, a crescut la 11 morţi, la cinci zile de la dramă, iar căutări continuau în vederea găsirii a 150 de persoane date dispărute între dărâmături, relatează AFP.
Un bilanţ anterior anunţa nouă morţi.
”În ultimele ore, salvatorii au găsit altă victimă. Numărul confirmat al morţilor este de 11”, a anunţat luni seara (ora locală), într-o conferinţă de presă, primarul Miami-Dade, Daniella Levine Cava.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Alte 150 de persoane sunt date în continuare dispărute, inclusiv zeci de latino-americani originari din Argentina, Columbia, Paraguay, Chile şi Uruguay.
Operaţiuni de salvare continuă ”fără încetare”, ”24 de ore din 24”, a anunţat primarul.
Sute de salvatori din comitatul Miami-Dade, susţinuţi de ajutoare din întregul stat Florida, dar şi din Israel şi Mexic acţionau în vederea găsirii unor eventuali supravieţuitori la Surfside, în sud-estul Statelor Unite, unde clădirea cu 12 etaje Champlain Towers s-a surpat joi înainte de zori.
Două macarale mari erau folosite la îndepărtarea cu prudenţă a molozului.
Pompieri care muncesc în căldură şi umiditate sunt susţinuţi de tehnologii de căutare cu imagini şi sunet, în vederea localizării unor ”buzunare” de aer în care se pot afla persoane încă în viaţă, însă speranţa scade odată cu trecerea timpului.
”Trebuie să căităm întrun morman uriaş de moloz în mod metodic şi strategic”, declară Maggie Castro, din cadrul unităţii de căutare şi salvare a pompierilor din Miami-Dade.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...