Bilanţul accidentului feroviar de marţi din Grecia a crescut la 57 de morţi, a declarat joi seara un medic legist pentru BBC, în timp ce peste 2.000 de persoane au protestat pentru a doua zi consecutiv la Atena şi Salonic, şocate de dezastrul care s-a produs în apropierea oraşului Larissa.
"Suntem supăraţi pe companie, pe guvern şi pe guvernele trecute care nu au făcut nimic pentru a îmbunătăţi condiţiile de la căile ferate greceşti", a declarat pensionarul Stavros Nantis, la Atena.
Lucrătorii feroviari au organizat joi o grevă de o zi în urma dezastrului, acuzând neglijenţa guvernului. Greva a început la ora locală 06:00, afectând serviciile feroviare naţionale şi metroul din Atena.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În replică, un membru al executivului a declarat că austeritatea din timpul crizei economice din Grecia din anii 2000 a contribuit la lipsa de investiţii la căile ferate.
Între timp, echipele de salvare au continuat să examineze vagoanele arse, ajunse o grămadă de fiare contorsionate, căutând victime sau măcar rămăşiţe ale lor. "Este cel mai dificil moment", a declarat salvatorul Konstantinos Imanimidis pentru agenţia de ştiri Reuters, deoarece "în loc să salvăm vieţi, trebuie să recuperăm cadavre".
Eleni Zaggelidou, unul dintre cei zece medici legişti care lucrează la anchetă, a precizat că a fost prelevat ADN de la 57 de cadavre rămase intacte.
Accidentul a avut loc marţi, cu puţin înainte de miezul nopţii. Un tren de pasageri care transporta 350 de persoane a intrat în coliziune cu un tren de marfă care venea din sens opus, pe aceeaşi linie ferată. Ciocnirea lor a făcut ca vagoanele din faţă să fie cuprinse de flăcări.
Mulţi dintre pasagerii aflaţi la bord erau studenţi, care se întorceau la Salonic după un weekend prelungit petrecut la Atena pentru a sărbători intrarea în Postul Paştelui ortodox. Purtătorul de cuvânt al pompierilor, Vassilis Varthakogiannis, a declarat că temperaturile din interiorul primului vagon - care a luat foc - au atins 1.300 grade Celsius, ceea ce face "dificilă identificarea persoanelor care se aflau înăuntru".
Presa locală a anunţat că peste 10 persoane sunt încă date dispărute, în timp ce Grecia au fost decretate trei zile de doliu naţional. Familiile au dat mostre de ADN pentru a contribui la eforturile de identificare.
Mulţi din Grecia consideră că accidentul era previzibil dată fiind lipsa de investiţii în domeniul căilor ferate, iar sindicatul acuză "lipsa de respect" a guvernelor succesive, considerând că aceasta a dus la "rezultatul tragic".
În timpul unei vizite la un spital unde s-au adunat rudele celor dispăruţi, Zoe Rapti, ministrul adjunct al sănătăţii din Grecia, a declarat pentru BBC că investiţiile în reţeaua feroviară au fost îngreunate de criza datoriilor de la sfârşitul anilor 2000, care a dus la măsuri drastice de austeritate în schimbul unei salvări financiare din partea Uniunii Europene şi a Fondului Monetar Internaţional. "Desigur, lucrurile ar fi trebuit să fie făcute în aceşti ani, dar, după cum vă amintiţi, Grecia s-a confruntat cu o mare criză economică timp de peste 10 ani, ceea ce înseamnă că multe lucruri au regresat", a spus ea.
Ministrul a precizat că va avea loc o "anchetă amplă", care, a promis Rapti, va oferi răspunsuri.
Şeful de gară din Larissa, în vârstă de 59 de ani, a fost acuzat de omor prin neglijenţă. El a recunoscut că poartă o parte din vină pentru accident. "Este literalmente devastat. Încă din primul moment, şi-a asumat responsabilitatea care îi revine", a declarat avocatul său, lăsând să se înţeleagă că şeful de gară, al cărui nume nu a fost făcut public, nu este singurul vinovat.
Ministrul grec al Transporturilor, Kostas Karamanlis, a demisionat din cauza accidentului, afirmând că îşi va asuma responsabilitatea pentru "eşecurile de lungă durată" ale autorităţilor de a repara un sistem feroviar ce nu era adaptat pentru secolul XXI.
Însă declaraţiile premierului Kyriakos Mitsotakis, care a sugerat că de vină ar fi fost o "eroare umană tragică", au provocat furia populaţiei. Miercuri, manifestanţii s-au ciocnit cu poliţia în faţa sediului central al companiei Hellenic Train din Atena, care este responsabilă de întreţinerea căilor ferate din Grecia. Au fost folosite gaze lacrimogene pentru a dispersa protestatarii, care au aruncat cu pietre şi au aprins incendii pe străzi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.