Preşedintele american Joe Biden a spus, miercuri, că speră să discute cu omologul său chinez Xi Jinping despre "liniile roşii" comune care nu trebuie depăşite, la summitul şefilor de stat G20 de la mijlocul lunii, scrie AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Ceea ce vreau să fac, atunci când vom vorbi, este să stabilesc ce fel de linii roşii trebuie respectate, a declarat liderul democrat, la conferinţa de presă de la Washington. 

Biden a precizat că vrea să analizeze existenţa unui posibil conflict între "ceea ce el (Xi Jinping) consideră a fi interese naţionale critice ale Chinei (şi) ceea ce ştiu că sunt interesele naţionale critice ale Statelor Unite". 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Preşedintele american s-a arătat pregătit să lucreze pentru soluţionarea unui astfel de conflict, în timp ce relaţiile dintre Beijing şi Washington au devenit recent încordate şi degradate.

Locatarul de la Casa Albă va merge în Asia în acest weekend, mai întâi la un summit al Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) la Phnom Penh, apoi la o întâlnire a G20 la Bali şi în final la Forumul de Cooperare Asia-Pacific (Apec) de la Bangkok. 

Acestea vor fi întâlniri strategice pentru Statele Unite, care au identificat China drept "unicul său rival" pe termen lung şi încearcă să atragă de partea cauzei loc ţări, în special în Asia de Sud-Est, care sunt reticente în a se opune Beijingului.

Preşedintele american a confirmat miercuri că va aborda cu Xi Jinping şi chestiunea foarte sensibilă a Taiwanului. 

"Doctrina în privinţa Taiwanului nu s-a schimbat deloc", a repetat Biden, evitând să reformuleze remarcile anterioare care au iritat Beijingul, potrivit cărora armata americană ar apăra Taiwan dacă insula ar fi atacată.

Xi Jinping şi-a asigurat luna trecută un al treilea mandat la Congresul Partidului Comunist Chinez (PCC), cimentându-şi statutul de cel mai puternic lider chinez de la Mao Tse-tung. Acest lucru ridică temeri în Taiwan, dar şi la Washington, prin faptul că Beijingul îşi va dubla eforturile pentru a obţine reunificarea cu insula.

Washingtonul menţine istoric o politică de "ambiguitate strategică" în ceea ce priveşte posibila intervenţie militară a SUA în cazul în care Taiwanul ar fi atacat de China.

Republica Populară Chineză consideră Taiwanul drept una dintre provinciile sale, pe care încă nu a reunit-o cu succes cu restul teritoriului său de la sfârşitul Războiului Civil Chinez în 1949.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.