Joe Biden anunţă vineri, cu trei zile înainte de a pleca de la putere, că a comutat un număr-record de aproape 2.500 de pedepse ale unor condamnaţi de delicte neviolente legate de droguri, şi că este preşedintele american care a acordat cele mai multe graţieri şi comutări, relatează AFP.
Folosirea acestei prerogative se justifică prin faptul că persoanele condamnate ”îndură pedepse lungi, disporoporţionate faţă de seintinţele la care ar fi condanate azi conform practicii şi jurisprudenţei”, anunţă preşedintele, citat într-un comunicat de Casa Albă.
Today, I'm commuting the sentences of nearly 2,500 people convicted of non-violent drug offenses.
— President Biden (@POTUS) January 17, 2025
This is an important step toward righting historic wrongs and providing deserving individuals the opportunity to return to their communities after far too much time behind bars. pic.twitter.com/q7mtuyWKl2
Joe Biden a acordat în decembrie 39 de graţieri şi 1.500 de comutări şi a comutat pedeapsa cu moartea a 37 dintre cei 40 de condamnaţi la moarte la nivel federal.
Liderul democrat - un catolic practicant - vrea astfel, prin acest ”act de clemenţă, să aducă alinare unor indivizi condamnaţi la pedepse (cu închisoare) bazate pe o distrincţie care nu mai are niciun motiv să existe între crack şi cocaină”.
Joe Biden critică totodată ”o înăsprire depăşită a unor sentinţe pronunţate în infracţiuni legate de droguri”.
Preşedintele democrat, care-i cedează luni Biroul Oval miliardarului republican Donald Trump - avertizează că ”va continua să examineze comutări şi graţieri suplimentare” - până la 20 ianuarie.
Casa Albă nu citează în comunicat niciun nume.
Presa speculează de mai multe săptămâni cu privire la posibilitatea ca Joe Biden să graţieze - în mod preventiv - aleşi şi oficiali de rang înalt ameninţaţi cu proceduri în justiie de către Donald Trump, după ce va fi învestit al 47-lea preşedinte al Statelor Unite.
Preşedinţii americani decis anumite graţieri şi comutări în în timpul mandatului, însă are loc o accelerare importantă înainte să plece din funţcie.
La începutul lui decembrie, Joe Biden a revenit asupra angajamentului pe care şi l-a luat şi l-a graţiat pe fiul său, Hunter Biden, care aştepta să-şi afle pedepsele în două dosare de deţinere ilegală de armă de foc şi fraudă fiscală.
Predecesorul şi succesorul său Donald Trump l-a graiat, în decembrie 2020, pe tatăl ginerelui şi consilierului său Jared Kushner, Charles Kushner, condamnat în 2004 la doi ani de închisoare cu privire la fraude fiscale.
Trump şi-a numit cuscrul ambasador la Paris.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.