Fostul colaborator destituit de la Palatul Élysée Alexandre Benalla a fost inculpat din nou, la 29 noiembrie, în legătură cu violenţe comise în marja defilării de la 1 mai la Paris, la Jardin des Plantes, cu câteva ore înaintea episodului de la Place de la Contrescarpe, a declarat o sursă apropiată dosarului pentru AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În urma unui interogatoriu tensionat, trei judecători au anunţat noi acuzaţii, cu privire la delicte de ”imixtiune în exerciţiul unui funcţii publice” şi ”violenţe voite în reuniune care au antrenat o incapacitate totală de muncă de până în opt zile”.

Judecătorii de instrucţie îi reproşează că şi-a depăşit funcţia participând ”activ la reţinerea” unui bărbat, în acea zi, la Jardin des Plantes, potrivit audierii sale, de care AFP scrie că are cunoştrinţă.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Inculpat de la 22 iulie în legătură cu intervenţia sa controversată, alături de poliţie, în Place de la Contrescarpe, la Paris, Alexandre Benalla a fost audiat din nou la 29 noiembrie de judecătorii de instrucţie, a căror anchetă vizează totodată evenimente care au avut loc mai devreme, la Jardin des Plantes.

La 1 mai, tânărul în vârstă de 27 de ani s-a alăturat ca ”observator” forţelor de ordine, împreună cu un angajat al La République en marche (LREM), Vincent Crase.

Mai multe înregistrări video publicate în presă îl surprind, în acea zi, împreună cu acolitul său, alături de poliţişti, pe aleile grădinii. Într-una dintre ele, el loveşte cu pumnul un bărbat şi îl escortează dur după ce acesta este reţinut, în timp ce în jurul lor se află CRS. În imagini, bărbatul pare să plângă de durere.

La fel ca la prima sa inculpare, Alexandre Benalla a negat orice formă de violenţă la această reţinere, afirmând că a acţionat din ”reflex cetăţenesc”.

”Mi-am dat concursul forţei publice să aresteze un delincvent violent care tocmai comisese un act grav împotriva poliţiştrilor”, aruncând cu pietre în CRS, s-a apărat el într-o audiere de opt ore în faţa judecătorilor.

Un element-cheie în dispozitivul de securitate al şefului statului francez Emmanuel Macron, Alexandre Benalla a fost concediat în urma dezvăluirii cazului e către cotidianul Le Monde, punctul de pornire a unei furtuni politico-judiciare care afectează Executivul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.