O femeie în vârstă de aproximativ 90 de ani a fost scoasă în viaţă dintr-o casă prăbuşită în vestul Japoniei, la 124 de ore după ce un cutremur major a lovit regiunea, cauzând moartea a cel puţin 126 de persoane, distrugând clădiri şi declanşând alunecări de teren, relatează The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Femeia din oraşul Suzu, prefectura Ishikawa, a supravieţuit mai mult de cinci zile după cutremurul cu magnitudinea 7,6 produs luni. Imaginile apărute în mediul online arată salvatori cu cască acoperind vederea din zonă cu plastic. Femeia nu este vizibilă.

La cutremur, şansele de supravieţuire scad după primele 72 de ore.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Alte câteva cazuri dramatice de salvare au fost raportate în ultimele zile, în timp ce soldaţii, pompierii şi alte persoane s-au alăturat eforturilor de căutare a supravieţuitorilor.

Printre cei 126 de morţi se numără şi un băiat de cinci ani care se afla în convalescenţă în urma rănilor suferite după ce în timpul cutremurului s-a vărsat apă clocotită pe el. Starea lui s-a înrăutăţit brusc şi copilul a murit vineri, potrivit prefecturii Ishikawa.

Replicile cutremurului ar putea distruge şi mai multe case şi bloca drumuri esenţiale pentru livrarea ajutoarelor. Oficialii au avertizat că drumurile deja crăpate s-ar putea prăbuşi complet. Acest risc este din ce în ce mai mare, deoarece se aşteaptă ploi şi ninsori peste noapte şi duminică.

Oraşul Wajima a înregistrat cel mai mare număr de decese - 69, urmat de Suzu - 38.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.