Austria va elibera fonduri către organizaţia de ajutorare a palestinienilor UNRWA a ONU, care au fost blocate după acuzaţiile că personalul agenţiei a fost implicat în atacurile din 7 octombrie asupra Israelului, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Decizia Vienei vine după ce UNRWA a stabilit un plan de acţiune pentru a-şi asigura mai bine imparţialitatea, a consolida evaluările interne şi a îmbunătăţi modul în care personalul său este monitorizat.

”După o analiză amănunţită a planului de acţiune, vom elibera din nou fonduri către UNRWA”, a declarat sâmbătă Ministerul de Externe austriac.

Fonduri în valoare totală de 3,4 milioane de euro (3,70 milioane de dolari) au fost bugetate pentru 2024, prima plată urmând să fie efectuată în vară, a adăugat acesta.

Austria a fost unul dintre statele donatoare care a îngheţat fonduri de aproximativ 450 de milioane de dolari după ce Israelul a acuzat 12 angajaţi ai UNRWA de participarea la atacul condus de Hamas care a declanşat războiul din Gaza.

Germania a declarat luna trecută că va relua cooperarea cu UNRWA în urma unui raport condus de fostul ministru francez de externe Catherine Colonna privind procedurile UNRWA pentru asigurarea aderării la principiile neutralităţii.

UNRWA are 32.000 de angajaţi în teritoriile palestiniene şi în ţările din apropiere, inclusiv 13.000 în Fâşia Gaza, administrând şcoli şi servicii sociale.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.