Numărul celor care au urmărit la televizor a doua dezbatere dintre candidaţii la Casa Albă, Donald Trump şi Hillary Clinton, a fost cu mult mai mic decât la prima dezbatere, în pofida scandalului provocat de publicarea unor înregistrări cu declaraţii vulgare ale republicanului la adresa femeilor, relatează Reuters.
Potrivit institutului Nielsen, care a analizat audienţa a 11 posturi de televiziune publice şi private, circa 66,5 milioane de americani au urmărit dezbaterea de 90 de minute. La prima dezbatere, din urmă cu două săptămâni, s-au uitat 84 de milioane de oameni. Acest număr nu include şi milioanele de oameni care au urmărit dezbaterea online, pe reţelele de socializare sau în baruri şi restaurante.
De regulă, a doua dezbatere electorală din campania pentru alegerile prezidenţiale din SUA are audienţe mai mici decât prima.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
În plus, dezbaterea de duminică s-a derulat în acelaşi interval orar ca emisiunea sportivă foarte populară a NBC "Sunday Night Football", care a fost urmărită de circa 15 milioane de oameni, potrivit datelor Nielsen.
Profesorul universitar de comunicare Tom Houlihan a explicat că numărul celor care au urmărit dezbaterea a fost mai mic şi pentru că mulţi americani s-au hotărât deja cu cine vor vota sau chiar au votat anticipat.
"Istoria ne spune că, atunci când ajungem la mijlocul lunii octombrie, oamenii au luat deja o decizie. Se ancorează de un punct de vedere şi sunt mai puţin deschişi la informaţii noi”, a subliniat el.
De asemenea, scandalul legat de înregistrările cu Trump şi atacurile lansate de acesta la adresa fostului preşedinte Bill Clinton, soţul candidatei democrate, este posibil să îi fi enervat pe mulţi alegători, care au ales să nu mai urmărească discuţiile.
"Dacă în trecut familliile ar fi decis să urmărează o dezbatere prezidenţială, cred că mulţi şi-au spus în acest caz <<De ce să fac acest lucru? De ce să trebuiască să le răspund copiilor mei la întrebări despre aceste subiecte?>>”, a adăugat Houlihan.
Audienţa dezbaterii de duminică nu a intrat în topul celor mai urmărite 10 dezbateri şi a atras o audienţă mai mică decât cea de-a doua dezbatere a preşedintelui Barack Obama cu republicanul Mitt Romney, din 2012.
Săptămâna trecută, dezbaterea candidaţilor la vicepreşedinţie – republicanul Mike Pence şi democratul Tim Kaine – a fost urmărită de 37 de milioane de americani. Aceasta a fost cea mai scăzută audienţă înregistrată de o astfel de dezbatere în ultimii 16 ani.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...